My writings / Scrierile mele

Sper sa aveti rabdare sa parcurgeti aceste rinduri, le scriu cu drag si vi le impartasesc cu si mai mult drag. O parte din multele materiale pe care le-am scris cu si despre caini, cu si despre lumea fascinanta chinologica, in scop educativ.

Restul materialelor pot fi citite pe pagina mea personala de facebook BRINDUSA MARIANA GHEORGHIU (GOLDEN SWAN DREAM), pe cea numita ASOCIATIA CHINOLOGICA METROPOLITANA BUCURESTI si BUCHAREST DOG SHOWS.

 

DRESAJUL DE RING / HANDLING ul PE INTELESUL TUTUROR,

sau Scoala bunelor maniere

 

CE INSEAMNA DRESAJUL DE RING / HANDLING – ul?

Dresajul de ring inseamna in esenta frumusete, eleganta, bucuria de a ne prezenta cainii in fata arbitrilor chinologi, in expozitiile chinologice nationale, internationale si de club de frumusete, in ringuri special amenajate, in fata celorlalti participanti si spectatori, mindri de ceea ce pentru multi dintre noi nu sunt doar simpli caini de rasa cu pedigree ci chiar copii nostri. In cele citeva minute in care cainele este prezentat de catre handler (denumirea generica a celui ce etaleaza calitatile exterioare ale cainelui) se acorda sansa arbitrului chinolog national sau international sa aprecieze calitatile si defectele acelui caine prin examinarea mult iubitului prieten necuvintator aflat in perfecta stare de sanatate, impecabil pregatit de acest concurs de Miss si Mister, antrenat si toaletat in concordanta cu cerintele acelei rase. Handlingul, arta prezentarii cainelui in ringul de frumusete inseamna un tandem, inseamna un handler care sa stie sa conduca cainele elegant, intr-o maniera stilata, sa-si puna in evidenta calitatile cainelui prezentat. Astfel aprecierea valorii fenotipice poate sa fie una cit mai avantajos transpusa intr-un calificativ si titlu dobindit in urma acestei prezentari. Perechea handler – caine trebuie sa insemne comuniune perfecta intre cei doi, este ca un “dans” specific fiecarei rase si mai ales perfect adaptate conditiei si necesitatii acelui caine. Prezentarea cainelui la expozitii nu este un moft ci o necesitate, in acest cadru organizat dupa reguli stricte international, se face selectia pe criterii estetice a cainilor de rasa si in acest fel se poate pastra (si progresiv imbunatati) frumusetea si valoarea exemplarelor canine de rasa cu pedigree prin dezideratul crescatorilor de a ajunge cit mai aproape de acel ideal descris de standardul rasei. O buna prezentare a cainelui in ring inseamna de fapt o buna cunoastere a descrierii rasei, a caracteristilor acesteia, miscare, raporturi corporale, toaletaj, a caracterului si temperamentului rasei dar si exemplarului canin in particular. Inseamna anumite exercitii si miscari care se executa din dorinta de a etala in fata arbitrului cainele in vederea aprecierii exteriorului acestuia. Cainele este arbitrat static, se controleaza la dinti, se pune intr-o pozitie patrupedala specifica acelei rase si in miscare, de asemenea o caracteristica a rasei, viteza si modalitatea de deplasare, pasii executati sunt clari si specifici fiecarei tehnici de prezentare a fiecarei rase sau grupe de rase.

CUI II ESTE DESTINAT DRESAJUL DE RING?

Tuturor stapinilor ce-si iubesc si-si respecta cu adevarat cainele, munca, dragostea, pasiunea cresterii, educarii acestuia, stapini dornici sa se bucure si sa aiba satisfactia succesului muncii proprii, pe cainele sau. Parinti si copii (copilashi, ideal nu sub 8 anishori, pentru a putea participa la concursurile special dar sa si inteleaga aspectele teoretice), bunici, virsta nu conteaza ci doar tineretea si frumusetea sufletului si daruirii, implicarii fiecaruia activ, real, in viata cainelui sau. Cursurile de handling sunt cursuri de dresaj si trebuie percepute ca o dezvoltare pe plan personal, inainte de toate, o modalitate de relaxare, de cunoastere pe sine si mai ales a cainelui. Un mod constructiv de a evada din cotidian si de a ne controla pe plan emotional, ca tinuta si prezenta. In arta handlingului exista reguli clare scrise si mai ales nescrise, handlingul este un curs cunoastere, dezvoltare, cizelare proprie si a cainelui care ne reprezinta si ne infrumuseteaza viata. In cadrul acestui curs incercam sa-I invatam pe stapini sa-si cunoasca cainele din toate punctele de vedere (anatomic, fiziologic, zootehnic, semiologic etc) si sa-i creem premisele unui bun handler ce se cizeleaza singur dupa aceea prin experienta acumulata.

CE GRAD DE DIFICULTATE ARE?

Depinde de OM – omul din spatele cainelui, cum imi place mie sa definesc frumusetea reala a unui caine si succesul acestuia in expozitii. Depinde de educatia, conduita, de capacitatea de adaptare si cunoastere, de rezistenta fizica si psihica a celui ce trebuie sa-si doreasca cu adevarat sa se descopere si sa se “cultive” in acest sens, in aceasta arta. Handlingul inseamna “Miscare” si “Zimbiti”, asa cum toti elevii mei isi amintesc du drag si ma pomenesc de fiecare data. In urma acestui curs oamenii se schimba in frumos si elegant, se descopera pe sine, isi imbunatatesc vizibil abilitatile de comunicare non verbal cu cainele dar si semenii sai. Grad ridicat de dificultate intrucit suntem foarte seriosi si ne dorim performanta.

CIT DUREAZA ACEST CURS SI CIT COSTA?

Acest curs de handling expozitional pentru incepatori dureaza 12 sedinte din care 2 sunt de teorie (foarte importanta) si restul de 10 sedinte de multa si intensa munca. Sedintele dureaza in medie 2 ore. Se lucreaza 2 (maxim 4 sedinte) pe saptamina intrucit efortul este foarte intens. Costul acestui curs la Scoala de Dresaj RINGSTAR CLUB din Bucuresti este de 250 de euro. Este un curs special dedicat celor ce doresc sa invete sa-si dreseze cainele si sa-l cunoasca mai bine si sa se initieze in ceea ce inseamna multa rabdare, autocontrol, frumusete si eleganta.

CE TREBUIE SA STIE CAINELE SA FACA IN RING?

Dupa ce ne luam numarul de catalog de la Secretariatul General al expozitiei si ni-l punem la loc vizibil pe partea stinga (brat, piept), ne ducem la ringul in care se arbitreaza rasa din care face parte cainele nostru. In cadrul rasei, asteptam sa fie chemati la arbitrati dupa apartenenta la sex si clasa de arbitraj (dupa virsta cainelui in ziua expozitiei). Ringul de arbitraj are forma patrulatera si o unica cale si de acces si de iesire din ring. La intrarea in ring trebuie sa ne prezentam cu “carnetul de performanta” al cainelui. Nu trebuie sa stam toti inghesuiti la intrarea in ring, in acest fel putind sa evitam aglomeratia si eventualele incidente neplacute care pot aparea intre caini. Intrarea in ring se face in ordinea numerelor de catalog. In ring cainele va fi examinat de catre arbitru la dantura, se aprecieaza alinierea si pozitionarea incisivilor (“muscatura”), se apreciaza daca dantura este completa fara lipsa in dentitie, la masculi se controleaza in zona genitala pentru ca sa existe ambele testicule complet coborite in scrotum si bine dezvoltate. Intr-o ordine aleatorie, cainii de acelasi sex si clasa de arbitraj sunt examinati de catre arbitru fie in grup, fie pe rind, se analizeaza cu foarte mare atentie static – in pozitia patrupedala de prezentare specifica rasei dupa care se aprecieaza miscarea acestora (tip de mers, alonja, propulsie, aplomburi, linia spatelui, purtarea cozii etc.). Pentru acest aspect extrem de important handlerului i se poate solicita sa miste in trap cainele in forma de cerc – intotdeauna spre stinga cu cainele pozitionat pe partea stinga a corpului, in linie dreapta – inainte si inapoi si / sau sub forma triunghiulara. In general arbitrul “vorbeste” prin semne si arata ce doreste sa vada la caine, in cadrul prezentarii acestuia. recomandam tuturor sa citeasca cu foarte mare atentie regulamentele aflate pe site ul www.ach.ro, in principal Regulamentul Expozitiilor Canine ACHR. In functie de decizia arbitrului, calificativul si titlul dobindit, se poate participa mai departe, in Ringul Central, la concursurile speciale din cadrul programului de “Best In Show”.

– // –

“GHIDUL ANIMALELOR DE COMPANIE”

S-a ajuns la Editia a 2 – a si nr 1 din acest an 2012! In acest numar m-am gindit sa va prezint rasa cea mai draga mie, rasa ce ma reprezinta si m-a crescut, m-a educat, m-a ajutat sa traiesc si sa progresez, sa ma implinesc ca om: Dogul german. Mai ales ca aveti pe piata inca o oferta de nerefuzat in ceea ce priveste stavilirea setei dv de cunoastere: o revista incredibil de interesanta, dedicata nu doar noua, celor ce iubim cainii ci si celor ce iubim si alte animale precum pisicile, caii, chinchilele, papagalii, pestii, reptilele. Si este c m minunata revista pt ca eu am scris un articol special, din suflet, despre ceea ce inseamna Dogul German, pt cei ce nu stiti cit de minunata este aceasta rasa si pt cei ce aveti doar idée. Materialul meu publicat este dedicat celor ce vor sa stie mai multe despre rasa, altceva decit ceea ce gasiti prin carti sau reviste. informatii, sfaturi desprinse din viata mea din ultimii 20 de ani dedicate dogului german.

Am pornit prezentarea rasei impartasind, pt cei ce sunteti parinti, ce a inseamnat pt mine, copilul, acest caine minunat, cum m-a ajutat sa cresc, sa ma educ, sa invat sa iubesc si sa respect viata, sa me dezvolt pe plan intelectual si spiritual, sa-mi fac prieteni pe care ii am de o viata deja si pe care ii port ca niste icoane in sufletul meu. Am invatat sa fiu nobila, sa evaluez situatiile, sa-mi pastrez calmul si sa reactionez scurt si la obiect, economisindu-mi energia. Sa iubesc viata si sa ma bucur de natura, sa traiesc simplu dar complex, asa cum va spun eu de fiecare data la finalul fiecarei emisiuni. Da, este greu sa cresti un astfel de caine dar nu imposibil si va pot povesti multe ore cum am reusit, prin fortele proprii sa cresc, incepind cu clasa a 10 a nu unul ci chiar doi dogi germani, singura, prin fortele mele proprii, muncind si primind rasplata vietii mele fara egal, neasemuita. Sunt ceea ce sunt acum datorita Bagherei, Swanitei, Terrei, Tebei si culminind cu cea datorita careia m-am impus in lumea expozitionala internationala dar si cea de breeding, simbolul meu: Titica. Ele sunt cele cu care am crescut si care m-au ajutat sa pun temelia solida a omului de acum, a chinologului de azi. Azi am alaturi de mine “peretii” bine infipti pe temelia nemuritoare: o am pe Hanna, pe Ina, ii am pe Tinky, Tiger si Titanel si toti prietenii mei dragi. Noi, proprietarii si crescatorii de dog german, ce iubim, crestem si respectam cu adevarat aceasta rasa, suntem ca o familie, ne respectam inainte detoate, ne sustinem moral, ne incurajam si ne bucuram de realizarile noastre sau chiar de simpla existenta a copiilor nostril, a calutilor nostri tocmai pt ca stim ce effort depunem. Dogul german este o rasa minunata creata pt om, ce se crede om. Cum spuneam acum multi ani, intr-o prezentare televizata a rasei, Dogul german este atit de mare tocmai pt a ajunge mai usor la inima omului pe care il idolatrizeaza…sa stea mindru, aproape in picioare alaturi de stapinul sau si mai ales familia sa. Dogul german este una dintre rasele preferate de familiile cu copii, este cainele doica cel mai solicitat, mai ales femelele care dau dovada de un instinct matern iesit din comun.

In materialul meu din Ghidul animalelor de companie gasiti, pe scurt, sfaturi si informatii dedicate nu doar Dogului german ci si general valabile pt rasele molosoide, aceasta incredibila categorie de rase din Grupa a 2 a FCI. Imperechere, gestatie, fatare, cresterea puilor, tineretului, adultilor, selectie si ameliorare, dresaj, alimentatie si medicatie. Pe toate vi le-am prezentat cu mare drag in numele dragostei mele ce sincer nu cunoaste limite, Dogul German! Restul depinde de fiecare dintre noi!

Medicina pentru cei dragi noua!

Publicatie editata de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania si Asociatia Medicilor Veterinari pt Animale de Companie.

Despre Dogul German

Este pentru prima data cind scriu si descriu intr-o revista rasa care mi-a schimbat viata, mai exact care m-a „adus” la viata si m-a invatat sa traiesc. In cei 20 de ani de experienta am tot vorbit despre aceasta minunata rasa numita Dogul German, denumita inproriu Marele Danez, in mai multe emisiuni televizate, pe site ul meu si pe site ul Clubului National „Dac Moloss Club” dar nu intr-o revista. Am acceptat provocarea „aruncata” prieteneste de Alina Munteanu dar (intotdeauna va fi un dar mai altfel in viata mea) voi aborda descrierea, prezentarea rasei intr-o maniera personala raportindu-ma la povestea vietii mele care se confunda cu cea a rasei Dog German. Rasa cu care sunt in comuniune perfecta, ma reprezinta si ma caracterizeaza cu tot ceea ce sunt ca om, cu calitati si defecte. Dogul German este identitatea mea, o rasa greu de crescut, o rasa ce inseamna un copil frumos, regal intr-o familie, ce doreste sa fie acolo linga om si sufletul sau, doar pentru el. Dogul German este un caine care se crede un om, se comporta ca atare la maturitate, mindru, elegant, iubitor pasional al copiilor si cu mult respect pentru familia sa.

Dogul German este un suflet de copil toata viata, un copil matur, ce mic fiind se bucura de viata ca un minz iar odata cu trecerea timpului devine o poezie de viata, intelept, manierat, cunpatat si extrem de calculat. Intotdeauna te vei regasi intr-un caine ce este atit de mare, puternic insa extrem de rezervat cu strainii, tandru si afectuos, protector cu familia, perfect constient de puterea sa fizica insa extrem de supus si docil cu cei pe care ii iubeste cu adevarat. Dogul German este un caine total dependent de om, de dragostea sa, de implicarea sa afectiva si efectiva in viata sa. Este un caine ce sa traiasca, sa gindeasca si mai ales sa simta ca un om si credeti-ma ca nu exagerez deloc. Poate de aceea pe multi ii sperie rasa tocmai pentru ca te oglindesti pe tine, ca stapin, in EL – dogul german, ori asta inseamna responsabilitate si mult autocontrol, sacrificii de timp, bani, sentimente, pe care, mai ales in ziua de azi, putini sunt cei ce consimt sa le faca.

In anul 1991 am adoptat o femela de Dog German mormorata (gri cu pete negre), de 4 luni, abandonata la cabinetul veterinar unde imi faceam practica in calitatea mea de viitor Tehnician veterinar atestat. Mi-am asumat posibilul esec al refacerii sale fiind un pui „terminat” conform evaluarilor medicale: plina de viermi intestinali (voma si defeca ghemuri de limbrici), rahitica in ultimul grad (picioarele sale erau niste acolade indiferent din ce unghi le priveai), mergea pe coate – la propriu si mai era si schioapa pe un picior din spate din cauza unei tije pe tibie ce atinsese (din varii motive) un nerv… In ciuda insistentelor medicului veterinar care ne invata sa fim veterinari responsabili, am luat-o pe Baghera acasa la mine. Mi-am implorat familia sa accepte biata fiinta si credeti-ma ca au meritat toate juramintele si promisiunile facute mamei si tatei ce nu acceptau caini in casa. Alaturi de parintii mei am dormit cu ea pe jos, am fost zilnic la tratament, am bagat-o in ghips pe picioarele din fatza pe Baghera disperati fiind sa-i indreptam picioarele din fatza, am dus-o in bratze multe zile intrucit ea nu se putea deplasa, am facut fizioterapie singura, asa cum m-am priceput si rezultatul a fost o minune, asa cum au declarat si medicii veterinari ce m-au indrumat si m-au sfautit in acea perioada. Aproape trei sferturi de an de munca si chin pentru Baghera insa am avut parte apoi de un inger al vietii mele peste 11 ani. Baghera s-a intransformat precum acea ratzusca urita intr-o lebada superba, mindra si mai ales iubita si admirata de toata lumea. Pina in clasa a 10-a, anul un care ea a venit in viata mea ca un dar divin, am fost un copil tocilar, destul de „inchis”, necomunicativ, mai putin sociabil, un copil care nu stia (sau mai exact nu putea) sa fiu el insusi si sa se bucure de viata. Baghera m-a introdus intr-o lume frumoasa, fascinanta, cu oameni minunati ce m-au adoptat si crescut (chinologic vorbind) ca niste parinti, oameni ce au vazut in mine dragostea si potentialul meu. M-am schimbat complet: am devenit sociabila si comunicativa, extrem de activa din toate punctele de vedere, mi-am facut multi prieteni adevarati (pe care ii am linga mine si sigur ii voi avea intotdeauna), am patruns in lumea chinologica si m-am dezvoltat in primul rind pe plan personal, intelectual si spiritual. Mi-am deschis orizonturile si am devenit un om pregatit pentru viata care insa nu uita niciodata sa iubeasca si sa respecte. Mi-am gasit identitatea si mai ales menirea pe acest pamint, alaturi de prietenii mei adevarati cu care „construim” aceasta minunata rasa numita Dogul German. Ulterior am aflat ca Baghera mea provenea dintr-o canisa si tocmai acel bagaj genetic sanatos mostenit m-a ajutat s-o recuperez si sa devina cel mai frumos si sanatos dog german din lume. Din cauza culorii (ce inca este considerata defect eliminatoriu de pigmentatie in expozitiile chinologice) nu am putut participa cu ea la expozitii insa mi-am si am demonstrat intregii lumi ce rasa deosebita este dresind-o si participind cu ea si fiica ei, Swan, la multe demonstratii de dresaj, aproape 3 ani, organizate in cadrul acestor expozitii. Lucram alaturi de rase „grele” dedicate dresajului (ciobanesti germani, rottweileri, dobermanni, schnauzeri etc). Fetele mele au facut cu brio fatza demonstrind ca este usor sa fi frumos dar este f greu (insa nu imposibil) sa fi si frumos si destept.

Multi ani de zile in Romania rasa a foat „moarta” tocmai din cauza „sufocarii” pietii cu pui (de mai buna sau mai proasta calitate) existenti pe piata pina prin 1997 – 1998. In acea perioada crescatorii (asa cum se numesc cei ce au mamele cu puii) nu reuseau nici sa-i doneze, nu sa se mai punea vorba de vindut asa ca rezultatul in timp a fost unul devastator pt rasa: nereproducerea sa. In anul 2002 rasa s-a reinsufletit prin cele doua importuri facute de Dr Ionescu Augustin de la Canisa „Of Wolf Point”, doi galbeni din linii de singe frantuzesti, ce au marcat istoria rasei la noi in tara dar si pe plan international intrucit masculul, Titan, a devenit Campion European la doar 10 luni. Din aceasta pereche importata am avut onoarea sa primesc cadoul vietii mele, pe Titica mea draga pe care insa am „pierdut-o” la 3 saptamini dupa aducerea pe lume a primelor mele „lebede de aur”. In anul 2007, impreuna cu prietena mea, Manuela Bocanet, cu Multi Ch Hanna De Euxin am adus pe lume primii albastri de certa calitate dupa multi, multi ani. Si de atunci romanii au inteles ce trebuie sa faca asa ca rasa este intr-un continuu progres cantitativ si sper ca si calitativ (timpul ne va demonstra).

Un pui de Dog german trebuie luat doar de la acei crescatori ce au ingrijit si iubit femela mama ca pe propria fiinta. Absolut tot ceea ce se intampla cu mama de cind este pui mic, in momentul imperecherii, partenerul ales pentru a-i fi „sotz”, ingrijirea ei pe perioada gestatiei, actul fatarii in sine, grija si ingrijirea ei post partuum si a puilor, se reflecta in viata si sanatatea puiului ce este adus pe lume. Totul percuteaza in timp si marcheaza favorabil sau total defavorabil cresterea, dezvoltarea, educarea si viata puiului de Dog German ce se naste la 500 – 800 grame si ajunge la 5 saptamin la 4 – 6 sau chiar 7 kg pentru ca la 5 luni sa aiba in jur de 40 – 50 de kg … Tot ceea ce se intampla cu el, incepind cu perioada intrauterina si pina la maturitate (2 ani si jumatate sau chiar 3 ani) va influenta DOGul GERMAN pe care il avem alaturi de noi, in viata noastra pentru (in medie) 8 – 10 (rata de viata la masculi este mai mica din cauza masivitatii lor – ajung la 80 si chiar 100 kg greutate). Cauzele mortii sunt cel mai frecvent intilnite: cancerul (mai ales cel osos), problemele de coloana, problemele de inima si din mare nefericire, torsiunea stomacala (mai ales la masculii dupa 5 – 6 ani sau femelele extrem de masive).

In acest material despre aceasta minunata rasa va voi prezenta informatii ce-mi apartin, rezultate din cunostintele si experienta mea ca si crescator dar si ca medic veterinar. Inainte de toate sunt sfaturi pe care vreau sa le luati in consideratie intrucit sunt izvorite din dragostea si pasiunea mea si mai ales dorinta de a avea in viata voastra un Dog German care sa faca cinste rasei si mai ales sa va faca cinste tocmai datorita efortului pe care il depuneti sa aveti un astfel de „calutz” unic in viata voastra.

Pe perioada „copilariei” dogul german este un „minz” cu nevoi la fel de speciale. Parintii fiind foarte mari, precum niste cai, in general, ii imperechem artificial – prin inseminare, tocmai pentru a le proteja inima, coloana din cauza istovitorului efort fizic depus. Actul copulator este unul extrem de greu, anevoios fiind vorba de doua exemplare mature: mama ce are in jur de 60 – 70 kg si tatal, despre care scriam in rindurile de mai sus ca poate ajunge la 100 kg sau chiar mai mult si nu vorbim despre exemplarele grase (supraponderale). Cind avem exemplare tinere le lasam sa se agite si sa se oboseasca executind monta naturala dar apoi ii protejam prin metoda precizata. Aici ar fi alta discutie intrucit, din nefericire, putini stiu ce inseamna aceasta monta artificiala cu adevarat si cunosc avantajele ei – enorme in fatza dezavantajelor.

Dupa monta, mama este deparazitata intern si vaccinata pentru ca apoi, in prima perioada de gestatie (prima luna) sa ne conportam absolut normal cu ea, fara s-o cocoloshim sau alte excese. La virsta de 5 saptamini de gestatie, va recomand sa faceti echografie pentru a confirma prezenta gestatiei. Din mare nefericire pot aparea avorturi embrionare sau resorbtii embrionare asa ca femela poate ramine gestanta, dar apoi, din varii motive (cum ar fi stresul de transport, in cazul celor ce strabat sute sau mii de kilometri sa ajunga la viitorul tata al puilor), in primele saptamini dupa monta, sa constatam ca nu ne vin pe lume puii la finalul celor 58, 62, 63 sau chiar 65, 67 de zile de gestatie (am avut chiar femela ce a adus pe lume puii la 72 de zile de gesatatie, 11 pui vii si viabili, perfect sanatosi). Daca totul este perfect si burtica mamicii incepe sa se „umfle”, mamelele sa se pregateasca de lactatie, comportamentul ei sa se schimbe, sa devina mamoasa sau agresiva tocmai in urma dezvoltarii comportamentului matern. Personal acord o deosebita atentie ultimelor doua saptamini de gestatie. In aceasta ultima perioada hranesc suplimentar „mamica”, ii dau vitamine si minerale, fac plimbari lungi cu ea dar totul dupa un program foarte bine stabilit ce are ca rezultat pregatirea ei pentru o fatare usoara si o evolutie ulterioara extrem de favorabila. Ii respectam cu strictete programul de somn si crereti-ma ca ne uitam la ea ca la sfintele moaste. Inainte de fatare ei ii scade temperatura, nu mai maninca si nu mai bea apa, devine agitata, sapa si se invirte in cerc, gifiie foarte tare iar burtica ei aproape te sperie cit de mult se mishca si se „framinta” de piciorusele puilor ce „boxeaza” si vor sa iasa afara. Ginditi-va ca un pui de dog german poate avea la fatare o palma si jumatate lungimeJ Femela trebuie obligatoriu asistata la fatare, recomand sa fete in maxim 24 – 36 de ore intrucit doar asa ea nu se epuizeaza si are putere sa-si ingrijeasca puii si mai ales sa faca lapte pentru ei. Dupa terminarea fatarii obligatoriu facem echografie pentru a fi siguri ca nu ramin resturi placentare ce pot duce la moartea ei si chiar a puilor ei dar si ca are loc involutia uterina corespunzator. Personal supraveghem puii si mama non stop, facem cu schimbul. La 3 saptamini ii intarcam si pe pui si pe mama si incepem perioada de hranire suplimentare a puilor si revenirea la regimul de viata normal al mamei, totul din dorinta de a avea caini sanatosi de care sa ne bucuram cit mai multi ani. Aparatul reproducator este cel mai mare consumator de energie pentru organismul acestei rase asa ca trebuie sa „scurtam” aceste perioade si sa refacem cit mai repede mamele dind si posibilitatea puilor sa se dezvolte intr-o zi cit altii in 7, sa glumim putin.

Cam de pe la 2,2 luni dam suplimente vitaminice si minerale puilor intrucit incepind cu 3 luni ei intra intr-o explozie de crestere ce-i tine pina pe la 8 – 10 luni, perioada in care noi trebuie sa fim mai mult decit atenti la tot ceea ce reprezinta cresterea, ingrijirea, dezvoltarea si educarea puiului de Dog German. Este vital absolut tot ceea ce se petrece cu puiul in aceasta perioada, aviz amatorilor. Pe la 10 luni, teoretic, puiul de dog german atinge cam 80 % din dezvoltarea sa ca adult, acest aspect depinzind de curentul de singe din care provine.

Recomand ca pre – dresarea puilor de dog german sa inceapa de la 3 saptamini, decind deschid ochishorii si ii intarcam. Sa-i invatam cu zgomotele, sa-i luam in brate, sa-i masam, sa-i invatam cu atingerile pe tot corpul adica acele exercitii de „body inhibition” dar si de introducere si acomodare cu noi, oamenii. Sa le punem muzica, sa le lasam televizorul deschis, sa ne jucam cu ei dar sa le respectam programul de somn extrem de important intrucit atunci ei cresc. Puiul de Dog German, ca toti molossoizii dealtfel, are mici „explozii” de joaca in care alearga ca un minz, ca un iedutz, trage, roade, se impiedica in propriile picioare J si apoi cade brusc, lat de somnJ nu trebuie sa ne speriem, este caracteristic. Tocmai de aceea trebuie sa avem grija sa-l temperam daca exagereaza intrucit se poate acciodenta (chiar fracturi ale membrelor) dar si pentru ca prin oboseala isi ia din energia de crestere si dezvoltate. Obligatoriu ii invatati de mici cu zgarda pe git si mai ales cu lesa chiar daca se cabreaza ca niste calutzi si refuza sa merga cu noi, linga noi; de aceea tehnicile de lucru cu molossoizii sunt total diferite de ale altor rase si trebuie sa aveti grija sa apelati la serviciile unui instructor de dresaj canin atestat ce stie cum sa abordeze aceasta categorie de rase numita molossoid si in speta rasa atit de draga mie. Le spun tuturor sa se bucure de puiul de dog german care pina la 1 an si ceva este poate chiar obositor, pentru unii, insa dupa 2 sau 3 ani devine incet un mare intelept ce doarme toata ziua pe canapea si adora plimbarile scurte si mai ales citeva minute de alergat liber prin parc si frunze. Plimbarea prin parc cu un dog german iti da un soi de liniste interioara si mai ales siguranta, te poti lasa „prada” foshnetului frunzelor sau razelor soarelui ce-ti mingiie fatza si ochii. Dogul German exact acelasi lucru il face alaturi de tine, se bucura de soare, de natura.

Un Dog German adevarat isi iubeste familia si este extrem de protector cu ea, bona pentru copii, fiind rezervat si suspicios cu strainii, un adevarat bodyguard la nevoie. Nu subestimati acea pasivitate aparenta a rasei si nu-i minimizati puterea fizica si psihica interioara. Un Dog german adevarat ramine statuie in fatza unui pericol, indiferent de tipul acestuia, mindru, semet, de parca ar avertiza si de abia apoi ataca, daca merita efortul in urma evaluarii rapide a situatiei pe care el o face in acea secunda.

Dogul German este una dintre cele peste 400 de rase recunoscute pe plan international, de origine germana, face parte din Grupa a 2 a FCI – a cainilor de paza si protectie din categoria „molossoizi”. Pe site –ul www.ach.ro sau pe www.fci.be, la standardul cu numarul 235, in 4 limbi de circulatie internationala, gasiti aceasta mirifica rasa descrisa cu amanuntul, de la virful nasului si pina la virful cozii, acel ideal catre care tindem noi, crescatorii, prin selectia si ameliorarea pe care o facem de generatii intregi. Diferenta dintre noi, crescatorii, o face dezideratul activitatii noastre, „imaginea” si „constanta” pe care incercam s-o creem, s-o „fixam” de-a lungul generatiilor prin montele pe care le gindim si puii pe care ii aducem pe lume.

Conform standardului, femela de Dog German trebuie sa aiba minim 72 cm inaltimea la greaban (acea zona a spatelui aflata la baza gitului, pe zona dorsala a spatelui, deasupra celui mai inalt virf al omoplatului) iar masculul minim 80 cm. Intotdeauna inaltimea si culoarea vor fi criterii majore de departajare intre exemplarele cu aceeasi valoare fenotipica (exterioara) in cadrul expozitiilor canine adica vor fi favorizate exemplarele mai inalte si mai corect colorate. Capul este cel ce da prin conformatia si raporturile sale, expresia ochilor, acel aspect tipc de Dog German „adevarat”.

Culoarea este o mare problema a rasei si devine arta pentru munca crescatorilor.

Rasa prevede 3 mari categorii de culoare: galbenul si tigratul, negrul si arlechinul (din dec 2012 si marmoratul – gri cu pete negre) si albastrul (gri otzel cu diferite nuante). Va las pe voi sa cititi standardul rasei la culoare si imi permit sa fac doar urmatoarele precizari: la culoarea arlechin (cea mai grea culoare dintre cele prezentate) conteaza dimensiunea si raportarea petelor negre pe tot corpul. Se accepta petele gri sau maro insa nu sunt de dorit si mai ales nu au voie sa predomine. Frecvent se face confuzie intre alb si albinos. Albinosul este defect eliminatoriu de pigmentatie, avind sanse mari sa fie surde si cu probleme mari de metabolism exemplarele cu aceasta totala lipsa de pigment. Dogul German alb are culoarea alba dar este prezent pigmentul fie doar pe trufa sau mici pete „aruncate” pe corp; el intotdeauna se va arbitra la varietatea arlechina fiind considerat „la limita”. Calitatea sa majora este ca, teoretic – din punct de vedere genetic, in urma imperecherii cu un dog german negru, rezulta cei mai frumos pigmentati arlechini.

Imperecherile intre culorile de dog german sunt foarte stricte. Galbenii se imperecheaza doar intre ei sau cu tigratii, la fel si tigratii. Negri se imperecheaza intre ei sau cu arlechinii, idem si pentru arlechini. Albastri se imperecheaza doar intre ei. Il ultimii ani, pe plan internatinal si in Romania, s-au facut si se fac frecvent imperecheri intre negri (obligatoriu dintr-un parinte albastru) cu albastru pentru a imbunatati caloarea fenotipica a albastrilor ce ramasesera pe ultimul loc ca ameliorare. Aceasta ultima monta se poate face doar cu memoriu si cu acordul in prealabil al chinotehnistului si personal, nu voi accepta niciodata sa semnez Declaratia de Monta si Fatare daca se vor imperechea negru din albastru cu arlechin sau negru din arlechin cu albastru. Rasa in Romania este la inceput de drum, montele nu sunt stabile genetic si nu ne aflam in situatia unei mosteniri genetice cu traditie in tara ca sa ne „jucam” cu monte atit de riscante cum se practica in tari „grele”. Cele mai variate si mai mari probleme de culoare la descendenti apar la cuiburile dintre arlechini sau dintr-un arlechin cu negru. Pot aparea (teoretic) pui negri, arlechini, albi, albinosi sau marmorati (gri cu pete). In urma presiunilor facute de cluburile nationale cu traditie din lume, din decembrie 2012 deosebita, superba culoare numita marmorata (gri cu pete), mult mai sanatoasa decit arlechinul, a devinit acceptata in expozitiile canine de catre tara „mama”, Germania si astfel putem sa-i reproducem fie in cadrul varietatii Negru – Arlechin, doar cu negru.

Citeva dintre gindurile si cunostintele mele despre rasa pe care o iubesc mai presus de orice si nu exagerez, prietenii mei stiu acest lucru. Sper ca rindurile scrise de mine sa va ajute sa faceti alegeri in cunostinta de cauza, sa va doriti rasa Dog German insa sa fiti perfect constienta ca puteti fi atit de responsabili si pregatiti sa aveti alaturi de voi nu un caine ci o reflexie a propriei dumneavoastra entitati umane.

=//=

ACTIUNI DE TAA (Terapie asistata cu animale) IN DRESAJUL CANIN

Ma bucur ca am aceasta posibilitate sa va prezint proiectul meu despre aplicabilitatea TAA in educatia si formarea copiilor pe care i-am initiat in tainele dresarii cainilor proprii. Dati-mi voie sa ma prezint: Sunt Dr medic veterinar GHEORGHIU BRINDUSA MARIANA, sunt atestata ca Instructor de Dresaj Canin de baza de catre Asociatia Chinologica Romana si Clubul de Dresaj Canin, sunt Secretara Asociatiei Chinologice Metropolitane Bucuresti, Vicepresedintele Clubului National “Dac Moloss Club” si Crescatoarea Canisei romanesti de Dog German “Golden Swan”. Lucrez cu cainii si familiile acestora implicind partea umana direct in acest proces de educare a prietenului necuvintator asigurind astfel echilibrul si armonia intre membri familiei.

In cei 20 de ani de experienta ca Dresor de caini am avut rezultate deosebite cu copii, chiar exceptionale obtinute de ambele parti, “umane” si “canine” motivindu-ma sa continui si sa cred in puterea terapiei prin animale.

Prin exemplul meu va voi arata modalitatea in care am folosit tehnicile de TAA, si ma voi referi la rezultatele deosebite pe care le putem obtine prin implementarea tehnicilor de dresaj canin in educatia copiilor prescolari.

Subiectul meu a fost o fetita de 5 ani dintr-o familie de intelectuali, crescuta preponderant de bunici, cu parintii despartiti. In scurta mea evalure a fetitei am constatat ca are un coeficient de inteligenta mult peste media copiilor de virsta ei. Programul ei zilnic l-am considerat extrem de incarcat de multe meditatii. Acest lucru mi s-a parut ca are efecte negative asupra ei fiind practic un copil cu un mare potential emotional neexplotat si care de fapt nu-si traia copilaria emotional si relational asa cum ar fi fost normal pentru varsta ei.

Pretentiile familiei erau foarte mari si viata ei sociala foarte saraca, nu includea interactiunea cu copiii de virsta ei. Insa ceea ce am apreciat a fost faptul ca si-au dat seama ca pot substitui aceste mici inconveniente legate de lipsurile de interactiune  sociala prin aducerea in casa a unui pui de caine dintr-o rasa creata special pt oameni si indeosebi pt copii: Golden Retriever. Mai mult de atit, au facut aceasta alegere luind puiul de la un crescator ce pune mare accent pe mentinerea calitatilor deosebite native ale rasei, legate de caracter si temperament.

Scopul initial al prezentei mele a fost nevoia de educare a exemplarului canin pentru disciplina de baza si in acest fel cainele sa devina un companion perfect pentru copil. In primele doua zile am simtit privirea fetitei, extrem de rece si politicoasa la inceput, insa clar extrem de curioasa. Din zi in zi o simteam cum se aproprie de mine si caine si ne urmareste absolut fascinata de reactia cainelui si comunicarea deosebita pe care o aveam cu acesta.

Dupa fix doua zile familia m-a rugat sa accept sa las fetita sa participe efectiv la procesul de educare al cainelui ceea ce am acceptat cu deosebita bucurie intrucit noi, dresorii stim ca ca adevaratii “maestrii” ai comunicarii non verbale  ramin intotdeauna copiii.

Imediat mi-am impartit in mod egal atentia si empatia catre fetita si caine ceea ce a fost acceptat de ambele parti. Mai mult de atat s-a creat intre noi o legatura afectiva ceea ce a declansat o majora schimbare a modului de raportare a copilului la familie si mediul exterior. Fetita, in ciuda virstei ei extrem de fragede, era extrem de bine educata avind un vocabular bogat si variat.

In plan cognitiv, schemele logice erau prezente, operatiile specifice dezvoltate peste media virstei (analiza, comparatia).

Din punct de vedere al dorintei de cunoastere am evaluat interesul ca fiind peste medie folosind acesta calitate in directia imbunatatirii relatiei copilului cu familia, in principal.

In activitatile pe care le-a desfasurat copilul, de la cele simple la cele complexe, mi-a dovedit un grad foarte mare de organizare, capacitate de atentie la detalii, memorie vizuala foarte dezvoltata. M-a impresioant ca avea simtul critic deja prezent destul de intens atit la adresa celor din jur cit si fata de propria persoana, deosebit pt o fetita de 5 ani.

In ciuda acestor calitati copilul dovedea o agitatie psihomotorie un pic peste medie. Fetita avea o constituitie fizica foarte sportiva si o nevoie clara de miscare in aer liber.

Femela de Golden Retriever am evaluat-o ca un excelent sustinator in primul rind moral pentrut fetita si un excelent partener de joaca si creatie. Varsta tinara a femelei asociate cu un status psihic caracteristic rase, starea fiziologica impecabila, calitatile native deosebite pentru dresaj, toate acestea m-au inspirat si m-au ajutat sa creez un program pentru fetita intrucit la putin timp dupa inceperea dresarii cainelui am primit din partea familiei rugamintea expresa sa stau mai mult alaturi de ei si sa ma ocup si de fetita lor. Initial am debutat ca un companion de joaca insa, cu timpul, ca un veritabil educator. Calitatea exemplarului canin si lipsa tarelor de comportament m-au ajutat vadit la atingerea scopului propus respectiv imbuntatirea exprimarii relationale a copilului. De fapt cainele a fost “profesorul” prin intermediul caruia am ajuns sa dialoghez (mai ales cu limbajul trupului) excelent cu fetita si astfel sa cimentez relatiile de afectiune dintre membrii familiei, relatii bazate pe respect, intrajutorare si suport emotional.

Programul meu de dresaj a debutat cu o sedinta cu membri familiei: bunicii, mama, tatal si fetita. I-am intrebat mai intai ce-si doresc de la caine, apoi i-am intrebat in ce masura cred ei ca femela de Golden este capabila sa ajunga sa invete ceea ce ei isi doresc. Apoi i-am interogat prieteneste despre progrmul lor explicindu-le ca fiind o familie este impetuoasa prezenta a cel putin 2 membri in ora mea de dresaj pentru crearea haitei (familiea si membrii ei). In acest fel eu m-am asigurat ca ei, membrii familiei, bazandu-se pe capacitatea fiecaruia de intelegere si aplicare in practica se pot apoi corecta unul pe celalalt, repetitarea exercitiilor in absenta mea avind astfel rezultatul scontat de catre noi toti. Impreuna cu bunicii, mai ales, am conceput un program de hranire, toaletare, un ritual de scoatere afara a femelei incepind cu pusul lesei, iesitul pe usa, coboritul pe scari si tot asa. De asemenea le-am impus sa-i respecte teritoriul femelei cu putinele si scurtele ei momente de odihna si liniste. Si totul dupa un program sa fie cit se poate de strict respectat.

Le-am interzis sa foloseasca cuvinte multe in dresaj, o voce ridicata inadecvata, interdictiile verbale sau non verbale, sa fie incruntati si posomoriti sau extreme de duri. Le-am impus sa fim zimbitori si pozitivi si astfel sa ne adaptam perfect specificitatii rasei, goldenul fiind probabil una dintre cele mai vesele rase, pozitiva si foarte confidenta cu omul. Am folosit limbajul trupului, gesture tandre, miscari linistite, successive, maini la nivelul coapselor noastre fara sa fie ridicate peste nivelul soldului, cu un joc de picioare specific comenzii executate. Exact ca intr-un dans explicindu-le ca, defapt, in dresaj avem nevoie de un cuplu perfect adaptat si compatibil, bine inchegat.

Initial am lasat fetita sa conduca cainele in lesa prin casa, in prezenta familiei ce ne urmarea de pe canapea si sa repete sub stricta mea indrumare comenzi precum “aici”, “lasa”, “sezi”, “vino sa te pup”, “bravo”, folosind ca recompense mincarea intr-o prima faza. Apoi datorita deosebitei relatii dezvoltate intre fetita si femela de Golden, ne-am rezumat la simpla dar emotionanta recompensa prin afectiune sau joaca. Rezultatele au fost mai mult decit socante pentrut membrii familiei intrucat intr-un timp extrem de scurt cainele invatase foarte multe comenzi si mai ales era perfect coordonat de catre fetita si asta in prezenta lor ceea ce a denotat faptul ca i-am crescut pozitiv imaginea copilului atit in ochii sai cit si in ochii familiei sale.

Cind am avut dovada ca, intr-adevar, gratie implicarii copilului si seriozitatii si pasiunii cu care lucra, rezultatele au fost absolut spectaculase am considerat ca pot introduce si elemente de dresaj cu dificultate crescuta.

Insotiti de bunica intotdeuna, am iesit afara, pe strada, unde am repetat vesele si pline de viata toate comenzile invatate in casa. Pe linga plimbarile lungi catre parc, cu stimuli variati, respectind o disciplina si ordine clare cum ar fi circulatia pe trotuar, traversarea pe la trecerea de pietoni si executarea comenzii “sezi” de catre caine, cu plecarea acestuia inaintea sau mult dupa trecerea celorlati pietoni pe zebra, invatarea unor tehnici prin care cainele sa nu mai reactioneze la diferiti factori de mediu cum ar fi vehiculele in miscare, oamenii ce alearga, alti caini etc. am introdus si un element absolut nou prin care am sperat sa patrund mai bine in mintea si dorintele fetitei si astfel sa-i satisfac dorinta de cunoastere.

Si anume, bazindu-ma pe fascinatia ei pentru catea, pe talentele ei artistice, m-am decis sa-i desenez un traseu special pentru ea si caine pe parcursul caruia sa execute diverse exercitii de disciplina. Mai exact i-am desenat pe trotuar cu creta colorata caini in diferite pozitii si am rugat-o sa mearga “la pas” si exact in acele locuri marcate sa execute pozitiile in care erau cainii desenati de catre mine. Fetita, in tot acest rastimp al trasarii initerariului cu desene si executii, a stat intoarsa cu spatele la mine si astfel traseul meu sa fie o surpriza. Respectiv i-am desenat pe trotuar un caine “sezind”, apoi la citiva pasi distanta, , un alt caine in pozitia “culcat” si la sfirsitul traseului i-am desenat un caine ce statea in picioare in pozitia “stai”. Fetita a plecat vesela pe traseu nestiind pozitionarea exacta a desenelor mele si asa cum i-am impus prin regulile jocului, mai intai striga cainele ei pe nume apoi rostea comanda in care trebuia sa puna cainele si totul in comformitate cu desenul meu. Apoi trebuia sa stea 5 secunde cu cainele in acea pozitie putind pleca apoi mai departe spre urmatorul desen. Jocul a prins foarte bine si mai mult de atit dupa citeva zile am putut introduce un nou element educativ copilului tot pe idea traseului desenat de mine in zilele anterioare. In dreptul fiecarui desen i-am scris cu litere mari de tipar (intrucit ea nu stia sa scrie), comenzile in care erau cainii din desenele mele si implicit ceea ce trebuia sa execute cainele ei.

Am reluat ideea traseului cu executiile de pe pracursul lui insa, la fiecare timp petrecut in acea comanda am insarcinat copilul sa incerce sa imite literele mele pe trotuar cu ajutorul cretei colorate lasind-o sa aleaga singura chiar culoarea. Astfel ea a trebuit sa tina cainele in acea comanda atit timp cit ii lua sa scrie acele cuvinte. Si de abia dupa aceea putea sa plece pe traseu in cautarea urmatorului desen, strigarea cainelui, punerea acestuia in respectiva comanda, scrierea pe litere a comenzii dupa scrisul meu si rostirea acelui cuvint.

Siguranta data de reactiile prompte ale cainelui si ascultarea acestuia a tuturor comenzilor a dus defapt la impunerea cu bucurie a unui program zilnic de iesit la plimbare al fetitei cu femela de golden insotite de bunica lor si pe drumul spre parc sa deseneze si sa execute singure diferite comenzi.

Alegerea potrivita a rasei, calitatea deosebita a exemplarului canin, alaturi de programul de educatie ales pentru acesta si implicarea efectiva a copilului au adus beneficii atit cainelui implicat cit si copilului prescolar dar si intregii sale familii.

S-au inregistrat imbunatatiri in comunicarea copilului, creativitate, responsabilitate; fetita a devenit mai concilianta in relatiile cu ceilalti, achizitiile la nivel de limbaj, analiza, memorie, perceptie s-au inmultit. Coeziunea intre membri familiei a crescut, deficitul de atentie de care dadea dovada uneori copilul din partea celor din jur s-a micsorat odata cu prezenta cainelui obtinind astfel o stare mentala general pozitiva. S-au inregistrat rezultate imbunatatite la exteriorizarea actiunilor si emotiilor. invatarea exprimarii sentimentelor intr-o maniera corecta, placere, neplacere, ca rezultanta a  interactiunii si implicarii reale in viata cainelui. Fiind nevoita sa lucreze in public a avut ca rezultat creerea unei atitudini dezinvolte in prezenta unor straini, cu mare capacitate de concentrare.

– // –

Despre dresaj

Nu voi folosi traduceri din carti sau de pe internet. Voi incerca sa va raspund multor intrebari despre DRESAJUL MODERN indeosebi cel “domestic”, necesitatea si aplicabilitatea sa.

Noile tehnici de dresaj deja traditie in alte tari, sunt bazate pe aspectele etologice, comportamentale, pe perceptie, pe folosirea tuturor simturilor de la mama natura. Se bazeaza pe noi, OAMENII. Cei ce am avut cu adevarat un caine in viata noastra, stim ce beneficii deosebite emotionale si antistres avem si ce minunata este convietuirea in liniste si pace cu cainii nostri.

Dar pentru a ajunge la aceasta legatura – experienta deosebita ce ne va inobila pe veci sufletul si amintirile, trebuie sa invatam sa fim oameni, sa simtim, sa iubim, sa respectam. Sa “cerem” atunci cind am si “dat”, sa avem pretentii de la micul nostru prieten doar atunci cind i-am si oferit caile de comunicare si adaptare la cerintele si exigentele societatii umane. Suntem “traducatorii”, “ghizii” lor in aceasta lume nebuna dar frumoasa, lumea OMULUI.

Alegerea puiului este primul “prag” de care ne lovim dupa ce ne-am hotarit asupra rasei dorite ce ni se potriveste ca exigenta, spatiu, timp, energie, posibilitate de implicare, ingrijire etc. Nu va repeziti sa luati un pui de caine pina cind nu va informati asupra “sursei”. Trebuie sa incercati sa aflati cit mai multe despre crescator (proprietarul mamei puilor), ingrijirea mamicii pe perioada gestatiei si dupa fatare, ingrijirea puii si intarcarea lor, despre cum s-a stimulat dorinta de interactionare, comunicare si cum s-au facut primii pasi catre adaptare la conditiile de mediu si factorii de excitatie din jur. Trebuie sa le “vedeti” pe puiul pe care il luati. Toate acestea vor influenta evolutia ulterioara a cainelui.

Ne dorim un caine dintr-o anumita rasa pentru trasaturile FIZICE si PSIHICE ce o definesc. Trebuie sa fim perfect constienti de importanta alegerii unui pui de caine de rasa pura doar de la crescatori autorizati de catre Asociatia Chinologica Romana; prin activitatea chinologica si chinotehnica desfasurata, mai mult sau mai putin exigenti si priceputi, “functioneaza” dupa reguli foarte stricte impuse de asociatie ce trebuie respectate. Alegerea se bazeaza pe cunoastere, pe studiul pedigreelor parintilor (arborele genealogic), rezultatele crescatorului si profesionalismul cu care isi creste, educa si promoveaza chinologic cainii. Sa ne interesam la asociatia chinologica teritoriala sau clubul national unde acesta este membru activ. Expozitiile chinologice si examenele de lucru sunt singurele modalitati de SELECTIE dupe aspectul exterior (fenotip) si cel comportamental. Luati-le in seama si tratati-le serios, influenteaza calitatea si evolutia cainelui pe care vi-l alegeti.

Daca ne dorim un caine doar pentru sufletul nostru, ca “pet”, pentru familie atunci mergem la un adapost si infiem unul dintre acei minunati caini sterilizati si vaccinati fie ca sunt caini tip o anumita rasa, metisi sau comunitari. Astfel daruim o casa si dragostea noastra fara alte pretentii unui suflet care ne va fi vesnic recunoscator.

Urmeaza pasul aducerii in noua casa a puiului si invatarea noilor reguli de convietuire, din familia stapinului. Din primele secunde ale “invadarii” intimitatii noii case trebuie sa incepem PREDRESAJUL puiului de caine: cum il cheama, locul si orarul pentru masa si apa, locul de joaca si de culcare, cind vrem sa fie iubit si cind sa-i respectam orele de somn si odihna, ce are voie (ca numai dupa aceea sa-i aratam ce nu are voie). Acestea vor petcetlui relatia voastra cu cainele. Limbajul trupului  este principalul nostru ajutor, este “instrumentul” cu ajutorul carui “intram” in lumea cainilor ca apoi sa-i invatam sa traiasca in buna pace si intelegere cu lumea oamenilor.

In perioada necesara vaccinarilor (pina la 3 sau chiar 4 luni), in functie de schema de vaccinare a medicului veterinar, avem timp sa-l lasam pe puiul de caine sa paseasca si sa se acomodeze in lumea noastra, sa-l invatam sa ne iubeasca, sa se ataseze de noi si sa simta ca in prezenta noastra este in siguranta.

Urmeaza cea mai grea si mai importanta perioada din cresterea si maturizarea unui pui de caine, dupa traiul si convietuirea linistita din casa stapinului: de interactionare cu lumea dinafara casei, lumea nebuna si agitate din exterior. Tot de noi depinde sa-i aratam ca este frumoasa si putem trai cu totii respectind-ne si comunicind. Exista in Romania dresori adevarati care va pot invata acesti pasi simpli, ce tin mai mult de educatia si conduita morala a fiecaruia dintre noi, de implicare emotionala, de putere interioara, de concentrare, seriozitate si responsabilitate, de ordine in viata personala. Puiul de caine este ca un pui de om, psihologia canina este atit de asemanatoare cu cea infantila. Putem la aceasta ora sa ne luam familia sa mergem sa ne distram, sa ne eliberam de stres si emotia continuei lupte cotidiene, sa ne intoarcem fata catre natura si beneficiile ei. Trebuie sa invatam alaturi de caine ca nu conteaza timpul petrecut impreuna ci modul,  intensitatea si periodicitatea cu care o facem. Sunt spatii special amenajate (scoli de dresaj) in care, de la cea mai frageda virsta a puiului (dupa 4 luni) invatam sa ne jucam, sa “ne” educam, sa “ne” dresam si oameni si caini. Sa evadam din orasul prafuit, plin de masini, de maidanezi, de oameni rai … Cei solitari putem socializam cu ceilalti stapini si cainii lor. Familiile pot merge la alti copii si cainii lor si toate acestea sub supravegherea unui specialist care ne va invata cit de usor si benefic pentru toata lumea este sa stim si sa vrem sa fim stapini adevarati pentru cainii nostri.

Un caine trebuie dresat (educat) deoarece trebuie sa se integreze cit mai bine in familie si societate, sa fie continuu adaptabil si compatibil cu nevoile si necesitatile noastre… Un corp sanatos intr-o minte sanatoasa, este valabil si pentru caine. Putem citi si putem studia de pe net toate aspectele teoretice ce implica “temelia” unui dresaj dar tot avem nevoie de adevarati cunoscatori ai lumii cainelui care sa ne ajute sa aplicam in practica ceea ce am citit si am incercat sa intelegem. Multi dintre cei ce se implica efectiv in dresajul cainelui devin mult mai adaptabili si mai rezistenti psihic la stres, mult mai sociabili si comunicativi depasind chiar limitele trasate prin prisma experientelor personale. Lucrul cu cainele trebuie sa aiba un efect curativ asupra noastra, este cel mai bun “medicament” care ne ajuta sa ne “regasim” si intretine sanatatea fizica si mentala.

Sper ca aceste rinduri sa va deschida apetitul pentru ceea ce inseamna dresajul cu adevarat si nu doar chinul cainelui dupa luni de “autism” sa execute comenzi gen “sezi”, “culcat” si nu zgarzi cu electrosocuri sau alte metode brutale ce inhiba cainele si nu-l tempereaza. O tehnica de lucru trebuie foarte bine inteleseaza si aplicata de catre stapin pentru ca aceasta sa nu aiba un efect nedorit asupra cainlui in perioada imediar urmatoare sau in timp ajungindu-se la dezechilibru emotional si comportamental. Metode ce limiteaza si restrictioneaza perceptia cainelui catre lumea noastra, il “inchid”, il deprima si-l condamna la o viata anxioasa ce automat ne va nemultumi si vor strica legatura diintre noi si caine.

Speram sa va invatam sa va formati cainele dupa dorinta si necesitatea fiecaruia dintre voi, adaptindu-va perfect la necesitatea, conditia, potentialul genetic si individualitatea cainelui pe care il aveti, eventual sa ne pazeasca si sa avem grija reciproc unul de celalalt.

=//=

“Cainele cu / pentru si in societatea umana”
parerea mea personala, cu drag si respect,
Brindusa
Daca am fi sa caraterizam scurt societatea romana din ziua de azi am spune: NEBUNA. Cu nebuni frumosi, cum ii denumesc eu pe cei ce iubesc si respecta natura si nebuni mai putini frumosi care insa pot, macar prin prisma bunului simt si al educatiei primite, sa devina frumosi. Atitudinea societatii poate influenta chiar radical educatia cainelui nostru, uneori pozitiv, dar din nefericire, destul de des, negativ. Aici intervine rolul nostru de stapin si conducator de “haita”, cel ce raspunde pentru bunastarea si fericirea cainelui sau. Dati-mi voie sa va povestesc despre una dintre femelele mele de dog german, o cheama Hanna si este un adevarat caine de paza si protectie, justitiar si extrem de vigilent. In Bucuresti, merg cu Hanna foarte atenta la cei din jurul meu, majoritatea fiind vulgari, agresivi verbal sau comportamental. Femela este intotdeauna atenta si in “drive” ul de paza tocmai din cauza presiunii si nesigurantei transmisa de oamenii ce merg pe acelasi trotuar sau cu care impartim aceeasi strada. Am fost cu ea in Viena – Austria initial destul de stresata intrucit nu prea stiam cum v-a reactiona in multimea de oameni total noua. Marea si placuta mea surpriza si mai ales dovada ca avem un caine extreme de echilibrat si educat, bun cunoscator al naturii umane, a fost reactia Hannei fata de acesti oameni zimbitori, calmi, fara intentii ascunse, fara gesturi si agresiuni necontrolate. Hanna a mers linistita si mindra printre acesti oameni mai ales in imensul Outlet aflat linga granita, in magazinele caruia eram invitati de catre vinzatori sa intram…Nici macar o secunda nu a dat semne de nervozitate sau sa ma puna in garda de eventuali oameni ciudati. Ne-am plimbat pe bulevardele din Viena, pe malul Dunarii, am mincat IN restaurant, am stat la terasa si am savurat impreuna inghetata. Da, se poate, trebuie doar sa vrem.
Stapinul ce are un caine sau mai multi, are o obligatie majora si greu de suportat uneori. Trebuie sa suporte opresiunile si rautatile unora dintre semenii nostri ce nu stiu, nu vor sau pur si simplu nu pot sa respecte dreptul la proprietate si dorinta de liniste si integrare in societate a noastra, a celor ce decidem sa ne impartim putinul si casa cu un suflet nevinovat. Alteori insa tocmai acest stapin, care ar trebui sa stie cel mai bine care sunt limitele, reuseste prin lipsa bunului simt, al educatiei, sa produca probleme si pagube intolerabile chiar si pentru noi, cei ce avem caini si ii iubim.
Problemele din ziua de azi dintre cei ce au caini si ii respecta, dintre cei ce au caini si putin le pasa de ei, cei ce nu au caini dar si-ar dori (insa sunt constientizeaza ca nu au destul timp, spatiu etc, cel putin momentan) si cei ce nu au caini si nici nu-si doresc vreodata, s-au adincit si din nefericire, se adincesc pe zi ce trece.
Personal am mai multi caini in apartament, prezenta acestora in micul perimetru nefiind tradata decit de iesirea noastra afara in familie si de latraturile asociate ciocanitului la usa sau sunetului soneriei. Curatenia, ordinea si educatia sunt impuse cu blindete si organizat tocmai prin structura noastra interna si cei 7 ani de acasa pe care ii avem.
Dati-mi voie sa fiu un judecator impartial intre toate cele 4 grupuri de oameni implicate in societate, asa cum am incercat sa-i impart in rindurile de mai sus.
Ca si in dresaj, in viata reala trebuie sa invatam sa fim compatibili, sa crestem capacitatea de adaptare, sa ne respectam reciproc, sa nu mai judecam, sa fim toleranti si mai ales sa intelegem necesitatile celor de care avem grija dar si a celor in mijlocul carora traim.
Daca ai un caine sau mai multi nu inseamna ca esti plin de bani. Poate, asa cum am mai scris, multi dintre noi nu ne consideram atit de responsabili sa avem copii. Poate multi dintre noi avem deja copii si le oferim acestora toate caile de educare si progres, evolutie. Poate unii dintre noi nu putem avea copii si atunci ne revarsam toata dragostea asupra acestor prieteni necuvintatori. Poate, poate, poate…poate tocmai de aceea nu ar trebui sa ne judecam sau sa ne condamnam propria existenta prin aducerea sau acceptarea unor injurii, calomnii si multe alte comportamente indecente.
Cred ca este datoria fiecaruia dintre noi sa ne acceptam asa cum suntem, sau cum putem doar sa speram ca va fi, mai bine si mai frumos pentru toata lumea.
Voi incerca sa va povestesc ce ar trebui sa ofere fiecare dintre noi oamenii, ce avem unul sau mai multi caini in apartament. In alt numar vom trata cealalta categorie, defavorizata in majoritatea cazurilor, din punctul de vedere al cainelui de la curte. Multe avantaje si dezavantaje.
Cainele ce traieste in mijlocul societatii, in bloc, se educa mai usor, se adapteaza si se integreaza foarte repede, mai ales daca stapinul, la rindul sau, este un om de calitate ce stie, ce-si doreste si isi sacrifice cu drag (poate intolerabil pt altii) timpul, spatiul, banii pentru fericirea si sanatatea prietenului sau. Cainele ce traieste la bloc are parte de un program ordonat, strict, organizat care ii confera acestuia posibilitatea de traire a vietii intensa si constructiva mai ales pentru oamenii pe care ii are ca model de educatie, fara monotonia si plictiseala cainilor ce traiesc la curte.
Sa incepem cu indatoririle stapinului fata de cainele sau si al societatii in care traieste. Cainele trebuie scos afara de cel putin 3 ori pe zi, dus in parc sau la plimbare pentru a-si consuma energia fizica si psihica. Iesirea din casa, pe scarile blocului trebuie sa se faca in tacere, pastrind linistea publica pe care si noi ne-o dorim. Trebuie sa avem grija sa nu ne lasam cainele sa urineze sau sa defece in acest spatiu public, interiorul blocului. Daca insa se intanpla, curatam si stringem imediat. In fata blocului si in jurul acestuia NU ne lasam cainii liberi, nu toata lumea si nici celelalte animale nu sunt obligate sa ne suporte cainele chiar daca acesta este super dragut sau agresiv. Port discutii mai dure, din mare nefericirem destul de des, majoritar cu cei in virsta dar si cu cei tineri, care isi lasa cainii liberi fara lesa, acestia mai fiind si total needucati si incontrolabili. La ora aceasta, exista pe piata lese lungi, retractabile, de pina la 8 metri, pentru toate categoriile de caini; noi avem chiar si pentru dogii nostri germani. Sunt lese ce suporta greutati corporale de pina la 100 de kg si chiar mai mult. Daca vrem sa-i acordam libertate cainelui, s-o facem in putinele spatii special amenajate, cum sunt parcurile. Stiu ca este greu, este o mare problema cu existenta acestor spatii si cu cainii comunitari. Dar putem gasi solutii de compromis astfel incit sa incercam, macar din partea noastra, sa facem tot posibilul sa nu deranjam pe nimeni. Doar in acest context putem avea pretentia absolut constitutionala, sa fim respectati si sa nu ne derenjeze nimeni in lumea si intimitatea noastra. Intotdeauna vom avea la noi pungutze sau lopatica cu faras sa stringem excrementele cainelui nostru. Din mare nefericire, eu, ca stapin de caini, ma simt absolut jignita si sfidata de nesimtirea si nepasarea multora dintre semenii nostri vis a vis de aceasta situatie. Intr-un oras plin de mizerii si caini comunitari, macar noi, stapinii de caini, responsabili, sa ne stringem mizeriile. Stiu, veti spune ca nu facem primavara cu o floare dar asa de frumoasa este aceasta floare…incit sigur vor dori si altii sa faca la fel. Este vorba de bun simt, mai ales daca avem de mina sau in carucior un copilas pe care ar trebuie sa-l educam si sa-l invatam bunele maniere inca de la virsta frageda. Cainii ce locuiesc la bloc trebuie spalati si periati des, deparazitati intern la cel putin 3 sau 4 luni sau extern lunar sau la 6 luni in functie de produsul utilizat si vaccinati anual. Locuinta in care acestia isi impart “nevoile si neamul” trebuie ingrijita si curata. In multe dintre casele prietenilor mei, unii avind si copii si caini si alte animale (chiar nelipsita pisica), domneste pacea si armonia, bucuria de viata si mai ales sanatatea. Cea fizica si cea psihica. Am precizat mai sus ca tocmai cainii ce locuiesc la bloc sunt (sau ar tebui) sa fie niste caini fericiti tocmai prin prisma mediului in care traiesc. Sa aiba parte de dragoste si afectiune, de atentie, de viata ordonata si organizata. Acesti caini beneficiaza de predresaje inca de la virsta de 3 sau 4 luni, stapinul si cainele astfel invatind sa convietuiasca in pace si armonie in casa lor si in imensul turn de “cutii de chibrite” suprapuse – blocul. Sa nu uitam ca dorinta multora dintre noi este sa evadam din rutina cotidiana si problemele acesteia tocmai prin cainele nostru. Si o putem face atit de bine si frumos daca stim, vrem si putem sa intelegem si sa aplicam legile bunului simt si mai ales simplitatea si intensitatea, pozitivitatea vietii adevarate traite in familie.
Din dragoste responsabila pentru Copii si Caini!
Brindusa
=//=
PARTICULARITATI  IN DRESAJUL DE RING LA MOLOSSOIZI

Lucrarea scrisa prin care am reusit absolvirea examinarii si atestarii mele ca Instrcutor de dresaj canin de baza. Imi apartine in exclusivitate.:)

In grupa a doua FCI, printre rasele carora nu se cere Examen de Lucru obligatoriu, se afla si Categoria MOLOSSOIZILOR, o categorie aparte de caini cu care, din cauza unor caracteristici fizice si psihice, se lucreaza destul de greu, precum Dogul German, Mastino Napoletano, Dogul Argentinian, Bullmastifful, Mastifful, Dogul De Bordeaux, Terra Nova, Saint Bernard si nu numai. Molossoizii sunt caini puternici, cu o pasivitate aparenta si “greoi” din toate punctele de vedere. Limfatici  in mare procent cu imprevizibile “zvicniri” comportamentale extrem de intense dar de scurta durata. Reticenti fata de straini si cu un spirit combativ puternic, isi iubesc f mult familia fiind extrem de devotati membrilor acesteia. La o prima evaluare pot parea absolut imposibil de dresat dar, “tatonati” si stimulati, cu rabdare, dragoste si implicare, pot ajunge la performante neegalind insa calitatile raselor de lucru. Exceptie fac rase precum ROTTWEILERUL si BOXERUL, rase la care se urmareste nu doar selectia fenotipica ci si calitatile la lucru.

Molossoizii sunt caini cu o crestere rapida, osatura puternica, inconstanti emotional pina la perioada maturitatii. Se preteaza foarte bine la paza si protectie daca vor fi abordati corect, se vor “ataca” tinind cont de specificitatea tehinicilor de lucru. Trebuie sa se plece de la compatibilitatea si adaptabilitatea componentilor perechii CAINE – OM respective CAINE – DRESOR fiind absolut necesar existenta clara a acestui raport. Problema majora a molossoizilor este ca li se cistiga atentia in general greu, se invata mentinerea acesteia progresiv, se baga in “drive” la fel de incet si apoi treptat se accelereaza viteza si binenteles acuratetea executiei.

Programul de lucru implica o continua adaptare la conditia fizica si necesitatile fiziologice ale cainelui, avind grija ca tot ceea ce intreprindem sa aiba rol stimulativ, echilibrat, necesar inducerii si apoi fixarii comportamentului si atitudinii dorite.

Nu vom discuta despre testarea puilor intrucit in mare parte majoritatea sunt victima greselilor facuta cu sau fara credinta de crescatori. In general, am intreprins mai multe vizite puilor dintr-un cuib expunindu-l unor diversi factori de excitatie urmarindu-le reactiile si cind am simtit momentul, am efectuat trierea in functie de dezideratul urmarit. Rolul testarii si al programului initiat dupa aceea este de a aduce cainele in “echilibru” emotional si implicit comportamental intrucit numai asa garantam exprimarea corecta si completa a bagajului genetic.

Pentru pregatirea unui molossoid de expozitie trebuie sa ne adaptam continuu fazei evolutive de dezvoltare corporala sau sexuala a acestuia. Molossoidul se dezvolta destul de inconstant avind perioade de “regres” urmate intotdeauna de cele de “progres” vizibil. Alternanta acestor perioade inseamna succesul garantat.

Molossoidul nu trebuie fortat sa efectueze comenzile cerute. El trebuie stimulat sa inteleaga necesitatea executiei in sine, implicindu-ne mai ales emotional in tehnica folosita. Corectia aplicata trebuie sa fie “pozitiva” in sensul mesajului “subliminal” trimis. Anume, in cazul in care se intimpla ceva nedorit de noi, ii vom distrage atentia nu neaparat cu ajutorul unei comenzi suplimentare sau a unui obiect ci chiar cu noi insine. O mingiiere, un gest tandru, sincer, o chemare rapida si scurta urmata de lauda vor duce la TEMPERAREA cainelui si nu INHIBAREA sa, asa cum se va intimpla in cazul folosirii unei tehnici prea “moi” sau  prea “brutale” netransmitindu-se mesajul sportiv, pozitiv.

Dresajul are rol stimulativ. Tot ce se aplica trebuie corect abordat, corelat, initiat si constant exprimat indiferent de reactiile cainelui cu care lucram. Nu trebuie sa uitam ca vom avea reactiile dorite in perioada imediat urmatoare dar si anumite repercursiuni “dorite” sau nu, ce vor aparea in timp.

Abordarea fizica a molossoidului se face dupa o atentionare in prealabil si doar frontal sau lateral si nicidecum din spate. Aceasta ultima abordare se invata in cadrul dresajului de ring, dupa ce am cistigat dragostea, afectiunea si increderea cainelui. Atingerea si mingiierea capului cu acoperirea ochilor citeva secunde ne vor ajuta foarte mult sa cistigam increderea cainelui si de a-i obtura vederea. Se repeta aceasta miscare marind treptat timpul de acoperire si apoi sa-l laudam sau sa-l recompensam. In aceste citeva secunde putem sa departam buzele in vederea examinarii “muscaturii” si “dentitiei”, probe obligatorii si mai ales eliminatorii la prezentarea in ring, fara sa agitam cainele de apropierea necunoscutului reprezentat de arbitru.

Ca metode de lucru de baza este cea a recompensei, mai ales afectiva. Molossoidul are nevoie de sustinere morala din partea celui ce “intra” in mintea sa si doreste supunerea acestuia. Cainele trebuie sa simta ca se poate “sprijini” si ca poate gasi intelegere, ca acolo, linga OM, va fi liniste si intelegere. El este “barometrul” psihic al omului ce-l conduce de aceea sunt mai sensibili decit alte rase la schimbarile noastre de spirit. La fel de mult success va avea si metoda recompensei cu mingea, jucaria, tagul sau joaca. Metoda imitatiei este foarte importanta la pui si la cainii tineri mai ales daca au posibilitatea sa fie in prezenta unor adulti foarte apropiati de ideal ca temperament si caracter. La cainii tineri sau adulti poate fi folosita cu foarte mult succes aceasta metoda pentru a crea un spirit de competitie si a atinge performante chiar foarte mari. In functie de necesitate trebuie sa apelam la toate aceste metode si sa le combinam astfel incit produsul final sa fie cel dorit de noi.

Regimul de viata este absolut obligatoriu. Implicarea in viata cainelui trebuie sa fie totala incepind de la spalare, mingiiere, hranire etc. Dresajul se bazeaza pe reciprocitate: daca simte ca este iubit – va iubi, daca este respectat – va respecta si tot asa. Efortul fizic trebuie foarte bine dozat iar cainele ajutat cu o alimenatie corespunzatoare si medicatie suplimentara vitaminica si minerala. Nu trebuie sa uitam ca se consuma foarte multa energie interna, metabolismul calciului se intensifica. Intensitatea efortului fizic si psihic trebuie crescut treptat avind ca rezultat constanta emotionala. Sedintele de dresaj la inceput vor fi bazate pe joaca, pe distragerea atentiei, prin folosirea unui limbaj al trupului obligatoriu la aceasta rasa. Daca va avea o manifestare energica vom repeta comenzile de miscare. In cazul in care este intr-o stare pasiva, limfatica, vom repeta comenzile statice. Molossoidul intotdeauna, avind o pasivitate aparenta si fiind greu de citit de majoritatea, iti creaza impresia ca refuza sa colaboreze sau nu-si exprima din prima potentialul maximizat ca intensitate si constanta. Te priveste de multe ori distant si pare extrem de neinteresat de efortul nostru. De fapt el ne testeaza, el “proceseaza” informatia primita, comportamentul indus si chiar daca va opune rezistenta o perioada, brusc, cind va considera ca merita sa acorde atentie si sa-si respecte conducatorul, ca acesta merita atentia sa se va produce “declickul”. Din acel moment se va observa un progres real din toate punctele de vedere urmat aproape in marea majoriate de un scurt regres emotional si implicit comportamental. Important este sa trecem peste aceasta mica criza si ultima revolta a “eu”-ului sau mentinindu-ne constanti in exprimare si manifestare a limbajului trupului si emotiilor.

Caini greoi, inceti, ce obosesc repede si-si pierd si mai repede interesul… poate parea imposibil de abordat insa nu este asa. Intrarea in “drive” se face greu, poate chiar foarte greu raportindu-ne la reactia “hiperestezica” a cainilor ciobanesti dar, ma repet, rezultatele obtinute merita tot efortul din lume.

Apropierea de un molossoid presupune sinceritate si implicare emotionala din partea dresorului. Trebuie multa intelegere astfel incit toate comenzile de subordonare se vor aborda si efectua de asa natura incit sa obtinem subordonarea cainelui cu devotament si bucurie. Un molossoid niciodata nu trebuie sa constientizeze puterea si forta pe care o are. Trebuie tratat pe picior de egalitate insa cu usoara superioritate din partea conducatorului fara insa sa se simta subminata autoritatea sa si respectiv sa incerce sa se protejeze de noi. Molossoidul trebuie sa simta ca trebuie sa faca o singura alegere: conducatorul sau. El se va atrage treptat linga si pentru conductorul sau, nu fortat, bruscat.

MERSUL IN LESA: intotdeauna am pornit de la tinerea corecta a lesei in mina. Lesa se tine precum am tine haturile in mina, in acest fel ne protejam incheieturile si ne imbunatatim forta de tractiune. Mina stinga va fi cea care va “culisa” dupa necesitate pe lesa, stringind-o sau largind-o iar cea dreapta va fi pe post de “cuier”. Trecerea lesei dintr-o mina in alta se va face cursiv indiferent de intentia cainelui, rolul mainilor find inversat cu dexteritate pentru a nu efectua o tractiune inutila asupra cainelui ce poate fi interpretata ca si corectie. Inainte de pornirea mersului la pas, recomand rasucirea zgarzii strangulante cu inelul sub mandibula si tractiunea catre inainte a lesei. Zgarda recomand sa fie strangulanta sau fixa din piele, din tesatura si nu de forta. Mainile stau pe linga corp miscindu-se doar din incheietura sau, cel mult, descriind un cerc in jurul corpului neridicindu-le insa niciodata prea sus. In acest fel ne asiguram ca nu va intelege ca fiind un gest de agresiune si nu va simti nevoie sa se departeze de noi.

Abordarea faciala a cainelui este foarta importanta, acesta trebuie mingiiat pe laterale sau sub bot tragindu-l concomitent catre noi si ridicind-i capul. Dupa fiecare mingiiere ne vom departa un pas asigurindu-ne ca vine spre noi pentru a mai fi iubit. Cainele trebuie provocat sa simta nevoia sa vina dupa noi, ne va urma instinctual si apoi linga noi, pentru ca treptat sa impunem acea executie fixa linga piciorul sting precum si ritmul de mers, pasul cainelui in cel al conductorului. Schimbarile de viteza si de sens NU se fac brusc, totul trebuie sa fie coerent executat, ca un “dans”, cum imi place mie sa spun. Fiecare dintre cele doua parti implicate in echipa trebuie sa fie atent la celalalt, sa se adapteze, sa se corijeze, sa se stimuleze astfel incit senzatia trebuie sa fie placuta privirii si sa exprime eleganta si ritmicitate. Cainele la inceput este lasat sa mearga pe ce parte vrea si eventual in ce directie doreste. Treaptat se va aduce la picior si in ritmul dorit. In acest fel i se creaza senzatia de libertate si respective i se stirneste dorinta de interactionare cu mediul si tot ceea ce implica el. Unii dintre ei prefera sa mearga inainte precum cainii alfa, “conducatori de atelaj” ceea ce in prima faza nu trebuie sa ne deranjeze ci din contra. Pe aceasta dorinta se poate cizela f usor un mers elegant si degajat. Mentinerea ritmului si al directiei, respective al sensului, la inceput, se face in functie de ce impune cainele. Schimbarea acestora se va efectua prin miscari liniare spre inainte/stinga/dreapta pe o linie orizontala cu solul adica aproximativ plecind din dreptul botului cainelui si dirijindu-l cu mina in directia dorita. Daca se doreste o intoarcere la 180 de grade spre stinga recomand intoarcerea “in corp comun” a cainelui cu al conductorului sau. Respectiv se impinge usor cainele catre stinga cu corpul omului in timp ce mina stinga se retrage usor inapoia piciorului sting al acestuia. Se directioneaza cainele atingindu-l de latura dreapta a gitului. Concomitent se mareste viteza conductorului si se depaseste cainele. De la initierea acestei executii si pina la finalizare NU ne oprim intrucit in acest fel vom induce si viteza de executie a cainelui. In cazul “virajului” catre dreapta se va executa acelasi arc de cerc dar catre dreapta si in acest caz fara oprirea conducatorului. Acesta va face un pas catre inapoi si apoi brusc va tisnii catre dreapta tragind usor cainele dupa el. Asocierea unei comenzi este absolute necesara, de preferat cite una pentru fiecare executie: “STINGA” si “DREAPTA” sau “AICI” pentru amindoua. Exprimarea vocala a acestor comenzi se va face silabisind, durata fiind direct proportionala cu cea a duratei executiei cainelui. Apoi va urma obligatoriu recompensa folosita si un mic acces de afectiune mai antrenanta. Pasul conducatorului este unul lung, cu talpa foarte putin ridicata de la sol si intinderea virfului catre inainte. Nu se va merge topait sau cu pasii foarte scurti deoarece exista riscul real ca molossoidul sa nu-si pastreze constanta si frumusetea pasului.

Este foarte greu de invatat cainele sa se prezinte in ring alergind in cerc spre stinga la trap constant, la o departare determinata de noi, pe directia ceruta, cu viteza si eleganta dorite. De aceea personal invat cainele sa alerge pe un traseu patrulater cu marginile rotunjite, alternind schimbarea sensului catre stinga la unghiul dintre laturi si catre dreapta la urmatorul unghi. Daca se va repeta doar catre stinga se va observa o indepartare a cainelui de piciorul handlerului sau ceea ce nu este de dorit. In acest fel avem si siguranta executarii pasilor corect, liniar, asigurindu-ne de o buna apreciere a mersului cainelui si respectiv a aplomburilor sale privite dinainte sau dinapoi, cum este la prezentarea cainelui in linie dreapta sau pe linia oblica a ringului.

Pentru TRECEREA LA PICIOR prefer sa utilizez trecerea prin spate. O consider o comanda foarte importanta in procesul de subordonare a cainelui transmitind mesajul corect in limbajul cainilor dar si o durata mai lunga de executie din partea acestuia. Nu trebuie sa uitam ca sunt cu mult mai inceti si gindesc putin mai mult decit celelalte rase. Si pentru corectarea mersului la pas recomand utilizarea trecerii la picior dar numai dupa ce chemam cainele la noi. Apoi efectuam un pas inapoi cu tragerea cainelui de lesa catre dreapta, trecerea acestuia pe linga piciorul nostru drept spre inapoi, efectuarea unui pas catre inainte de catre conducator urmat de trecerea prin spate, pe partea stinga, a cainelui. In acest fel mesajul este de subordonare, cainele ocolind in cerc, gudurindu-se in jurul “cainelui” alfa, conducatorul sau in cazul de fata.

Pentru intoarcere (STINGA IMPREJUR) recomand tragerea lesei catre dreapta cu executarea unui pas mare inapoi apoi rasucirea catre stinga la 180 de grade urmat de un mare pas inainte cu revenirea lesei din mina dreapta in cea stinga. In acest fel vom imprima viteza executiei precum si cizelarea si acuratetea sa ca tehnica. Nu ne vom opri pe parcursul executiei in acest fel evitind oprirea cainelui din mers.

In ring se prefera MERSUL LA TRAP, viteza de executie fiind adaptata la calitatile atletice ale cainelui, caracteristicilor prevazute in standardul rasei, aspectelor sale fenotipice ce trebuie accentuate sau defectelor ce trebuie “ascunse”. Limbajul trupului conductorului trebuie sa exprime eleganta si sa fie ca o invitatie la dans.

OPRIREA cainelui IN POZITIE PATRUPEDALA caracteristica rasei, se face doar dupa ce am invatat cainele sa se deplaseze in ritmul si pe traseul impus de catre conducator. Aceasta pozitie trebuie sa exprime toate calitatile cainelui, mindria si frumusetea trasaturilor sale. La inceput recompensam cainele dupa oprirea in pozitie patrupedala tinindu-l in aceasta pozitie nu mai mult de citeva secunde. Cresterea timpului de stationare se face treptat ca si finisarea executiei. Ca stimulare putem atentiona cainele tinind lesa din lateral in speta la baza gitului, cu zgarda larga. Mingiierea de-a lungul corpului va trezi dorinta cainelui de a se “aranja” pe picioare si a aborda o atitudine statuara. Recomand atingerea usoara si prelunga a intregului corp, urmarindu-i liniile trupului. Tot ca recompense putem folosi si tagul sau mingea aruncindu-le la un pas inainte si eliberind cainele s-o prinda dupa ce abordeaza atudinea dorita. Tinerea lesei se poate face si pe marginea ventrala a gitului, tot din lateral, cu zgarda strinsa sub mandibula. Manevrarea molossoidului intre mersul la trap si pozitionare patrupedala (acea pozitie impusa sau “poza”) se face executind cercuri largi neuitind ca molossoidul este mai greoi si se misca ca un intreg, precum caii. Pentru controlarea testiculelor masculilor este de ajuns ca acestia sa fie invatati cu atingerile si mingiierile corporale urmate de masaje in regiunea scrotumului ca relaxare. Pentru femele mingiierea se va continua si la nivelul mamelelor deasemenea pentru a relaxa femela si a departa membrele posterioare pentru a-si imbunatati pozitia patrupedala.

In procesul de subordonare din dresajul de ring, numai daca este necesar avind un caracter mai coleric sau hiperestezic al cainelui, putem introduce elemente precum SEZI sau CULCAT. Precizez ca ultima comanda (CULCAT) este o comanda iubita de molosoizi fiind extrem de relaxanta pentru ei dar si o pozitie extrem de injositoare ca atitudine fata de conducatorul si in primul rind pentru mindrul molossoid. De aceea introducerea acestei executii se face cu grija, cu recompensa si numai dupa ce ne-am cistigat respectul si dragostea cainelui, undeva mai la sfirsitul programului de dresaj. Pozitia de SEZI este destul de obositoare fiindu-le greu sa-si mentina mult timp echilibrul in aceasta atitudine. Sunt situatii in care aceasta pozitie se foloseste pentru examinarea dentitiei, astfel fiind linistit cainele si mai usor de studiat.

In sufletul fiecarui molossoid se ascund calitati nebanuite. Necesitatea dresarii unui astfel de caine trebuie constientizata intrucit ea reprezinta de fapt o facilitate in comunicare si intelegere in perechea om – caine, reprezinta bucuria noastra, a oamenilor, de a trai intens alaturi de cainii nostrii …

=//=

Un material complex tradus de  Dan Liviu Vasilescu – proprietarul canisei “X-treme Dog”, al celebrului Multi Ch PAMIR – AGRIA AMARILLO, tehnoredactat şi adaptat de catre mine. Am introdus idei experiente personale:

CREŞTEREA ŞI SELECŢIA DOGULUI GERMAN

1. PLEDOARIE PENTRU DOGUL GERMAN:

 

Dogul German reuneşte în nobila, marea şi puternica lui statură, mândrie, putere şi eleganţă. Este un Apollo printre rasele canine, un mic căluţ cu mers uşor şi elegant. Are un cap extrem de expresiv neprezentând nervozitate nici în afectele cele mai puternice, impresionându-şi privitorul precum o statuie preţioasă. Are un caracter prietenos, iubitor şi dependent de membri familiei, mai ales cu copii dar şi reţinut şi foarte suspicios cu străinii. Ştie să iubească şi să comunice cum rar reuşeşte altă rasă fiind cu mult mai aproape, la propriu şi la figurat, de sufletul omului. Ajunge să-şi exprime dependenţa de dragostea şi afecţiunea faţă de stăpânul său atât de pur încât toţi stăpânii reuşesc într-un final să devină dependenţi de acest uriaş blând…cu prietenii şi duşman, pe măsură, cu potenţialii agresori. Iubeşte şi păzeşte în linişte, cu fermitate fiind un “body-guard” extrem de loaial pentru stăpân şi mai ales pentru membrii familiei şi mai ales pentru copii acestuia. Sunt “câini doică” pentru copii, mai ales femelele. Reuşesc să înobilească, prin simpla lor prezenţă statuară, orice încăpere, orice mediu. Caracterizat de o aparentă pasivitate, lasă impresia de blândeţe şi indiferenţă agresorului şi inducând în eroare, şochează prin agilitatea şi spontaneitatea, puterea şi fermitatea imobilizării infractorului. Şi nu este necesar decât să se ridice în picioare sau eventual să latre… Lasă-l să te privescă în ochi, lasă-l să-i simţi puterea şi liniştea interioară, să şadă mândru de stăpânul său pe canapea lângă tine, să-şi lase capul mulţumit în poala ta…

 

 

 

2. CREŞTEREA: Un angajament care nu tolerează improvizaţiile.

 

 

Omul, în cursul secolelor, a încercat să obţină animale care să prezinte caracteristici determinante, utile lui, şi nu altele care să-i displacă, împerechind subiecţi care reprezentau idealul său. Acest ideal, pe de altă parte, variază din caz în caz, răspunzând unor criterii disparate, de la utilitatea practică, la simplul gust estetic. Astfel, în acest moment, rasele de canine recunoscute sunt de circa 400 ce demonstrează o amplă varietate.

Dogul german este cu siguranţă o rasă foarte particulară cu caracteristici unice, nu datorită mărimii ci pentru întreaga morfologie.

Caracterisitcile morfologice ideale sunt descrise în standard. Crescătorii, de-a lungul selecţiei, aspiră să se apropie cât mai mult posibil de acest ideal.

Dar ce semnificaţie are CREŞTEREA? Creşterea este o artă, o ştiinţă, o vocaţie, o plăcere. Crescătorii muncesc astăzi pentru mâine, pe bazele puse ieri sau alaltăieri. Criteriile lor sunt sunt tehnice sau empiric; speranţa de a depăşi e impulsul care stimulează după un eşec în creştere sau ameliorare.

Se poate face creştere în mai multe moduri: din dragsote sau pentru bani, pentru divertisment sau pentru ieşirea din cotidian; urmând regulile stricte de selecţie pentru a contribui la îmbunătăţirea rasei se poate ajunge la acei produşi învingătoricare să mulţumească amorul propriu. Crscătorul adevărat, înainte de toate, îşi iubeşte şi-şi preţuieşte proprii câini, trecând fericiţi peste toată truda, peste sacrificiile enorme pe care le face din dragoste şi pasiune şi dedicându-şi toată energia şi toate resursele pentru acest Apollo al Dogilor. Crescătorul descoperă entuziasmul la fiecare naştere, un miracol devenit devenit obişnuit dar care miră şi fascinează de fiecare dată; entuziasmul e viu şi palpabil în fiecare monetdin propria activitate ştiind că norocul poate fi pasager. Adversităţile stau întotdeauna la pândă fiind absolu necesare perseverenţă şi tenacitate.

Creşterea e mai dificilă…mai dificilă…de fapt mult mai dificilă decât poate părea. Este nevoie de capacităţi deosebite, competenţă şi pregătire, poate chiar instinct şi predispoziţie şi nu în ultimul rând noroc…Crescătorul învaţă din propria cheltuială cum să-şi atingă scopul propus; învaţă înainte de toate. Creşterea unei rase precum Dogul german, semnifică poate un pic mai multă “nebunie” faţă de alţi crecători de la alte rase.

Cu Dogul german totul devine gigantesc: cuşca, hrana, castronul din care mănâncă, încăperea pentru fătare şi spaţiul aferent creşterii puilor. Gigantismul devine pasiunea şi ideea de creştere. O dată în plus, rău sfătuitorii sunt graba şi improvizaţia. E adevărat că se naşte pentru a creşte, având multe puncte sensibile…Ori aceste lucruri se învaţă odată cu trecerea anilor formarea şi perfecţionarea unui adevărat crescător făcându-se în timp. Există multe deziluzii ca de exemplu părerea că în urma montei dintre două exemplare campioane vor apărea descendenţi viitori campioni sau tardivele regrete ale celor care din neştiinţă sau indiferenţă achiziţionează de la particulari exemplare de slabă sau foarte slabă calitate. Nu arareori, într-adevăr, tentaţia de a proba emoţia vederii naşterii şi creşterii puilor prevalează prudenţa; când sunt micuţi sunt drăgălaşi, dar când ajung la 2 luni începe chinul…Nici nu s-ar crede că la această etate micuţii simpatici se transformă în zgomotoşi vandali distrugători ai casei şi nervilor stăpânilor. Trebuie să se dedice cu mare seriozitate un capitol important pentru împerechere şi fătare acestei rase care se cred a fi cele mai bune lucruri pe care un crescător adevărat îşi “construieşte” valoarea. O atenţie deosebită se va îndrepta şi către criteriile de selecţie în urma cărora se potrivesc genitorii. De aceste lucruri depinde succesul sau eşecul…

3. CRITERII DE SELECŢIE:

Cum spune Hutt: “Selecţia este arta de a alege animalele cele mai calificate pentru a produce generaţia următoare”. Ea însăşi este o ştiinţă, iar cunoaşterea ştiinţei genetice ajută la perfecţionarea artei. Se poate spune că există două tipuri de selecţie: selecţia individuală numită şi selecţie de masă şi selecţia bazată pe controlul genetic, sau pe evaluarea fie a individului, fie a părinţilor. A venit timpul să le considerăm pe amândouă extrem de importante şi să se încerce combinarea lor.

3.1. SELECŢIA DE MASĂ:

Este o metodă foarte folosită, cu care sunt obţinute actualele rase. Se bazează pe observarea fenotipului şi pe conceptul că orice individ generează indivizi similari cu el, sau că, respectiv, caracteristicile genitorilor sunt transmise fiilor. Aşadar, reproducătorii aleşi, corect coloraţi, erau consideraţi ca fiind tipul ideal, aşa cum este descris în standard. Aceasta putea fi justificată un timp, când era insuficientă cunoaştere genetică, dar este încă şi azi larg utilizată. Permite obţinerea îmbunătăţirii care variază conform regulilor eritabilităţii caracterului sub influenţa mai mare sau mai mică a ambientului.

De exemplu, aplomburile membrelor sunt influenţate şi de factorul ereditar dar mai ales de alimentaţie şi ambient. În concluzieeste un parametru care răspunde puţin acestui tip de selcţie.

Pe de altă latură acest tip de selecţie este uşor de aplicat.

3.2. SELECŢIA BAZATĂ PE TESTUL GENETIC:

Testul genetic se bazează pe cunoaşterea genotipului reproducătorului, pentru încercarea de anulare a efectelor ambientale şi pentru evidenţierea genotipului de-a lungul unei atente evaluări fenotipice a individualităţilor părinţilor. Acest test este efectuat după următoarele criterii:

1. Selecţie după pedigree: se bazează pe evaluarea ascendenţilor şi pe o corectă clasificare a lor; necesită nu doar un arbore genelogic ci şi majoritatea informaţiilor care subscriu fiecărui ascendent.

2. Selecţie familiară: se bazează pe evaluarea grupurilor familiare cuprinzând fraţi şi surori, sau jumătate-fraţi (născuţi cu ambii sau un singur genitor comun).

3. Selecţie pe Progeny-test: se bazează pe evaluarea descendenţei. În cuvinte simple, nu putem cunoaşte direct patrimoniul genetic al unui individ şi mai exact ce posedă el şi, de asemena, ce poate el transmite mai departe referitor la genele care definesc caracterisiticile părinţilor. În adevăratele canise nu apar exemplare frumoase doar ca simplu rezultat al unui accident genetic fericit…Ar fi un dezastru pentru calitatea descendenţilor lui.

 

Între metodele de selecţie care ţin cont de genotip, larg utilizată în sectorul chinofil este aceea a pedigriului însă prezintă mari limite legate de diferenţele de timp şi de ambient dintre generaţii, de informaţiile relative, insuficiente ale ascendenţilor care sunt frecvent prezente în memoria unor crescători, fără vreo documentaţie concretă şi obiectivă.

Apoi, este dată o importanţă excesivă unui singur ascendent. Uneori este dată o greutate exagerată unuia foarte îndepărtat a cărui influenţă asupra patrimoniului genetic e minimă. Este însă adevărat că în general campionii au pedigree cu ascendenţi calificaţi la rândul lor campioni, adică e mai probabil de a obţine rezultate bune cu reproducători născuţi din ascendenţi importanţi mai degrabă decât din subiecţi buni născuţi din ascendeţi slabi sau mediocri, fiind în acest caz, în practica, un rezultat norocos. Oricum nimic şi nimeni nu poate garanta valoarea oricărui reproducător atâta timp cât nu este oportun dovedită de-a lungul descendenţei.

Selecţia familiară permite compararea apartenenţei produşilor crescuţi în parte înrudiţi, în parte separaţi, dar contemporani. Permite, pe lângă asta, efectuarea unei evaluări atunci când câinele care ne intereesează este încâ la o vârstă tânără. Pe aceeaşi linie de sânge sunt aceste două sisteme de evaluare genetică mai des folosite de către crescători, frecvent asociate între ele. Sunt şi restul care aplică destul de mult progeny-testul care permite o înterpretare a genotipului mai aprofundată, dar cere evaluări foarte corecte, şi înainte de toate nu întotdeauna posibile.Observarea întregii descendenţea unui individ oferă posibilitatea de înţelegere, cel puţin pentru unele caractere, a posibilităţii reproductive de care dispune. Dar pentru că testul are valoare când este efectuat asupra tuturor fiilor numai când au ajuns la completa dezvoltare. Puii, totuşi, devin obişnuiţi subiecte de studiu încă de la vârstă tânără, chiar şi după ce sunt depărtaţi unul de celălalt şi intră sub influenţa factorilor de micro şi macroclimat.

E indisponibil, apoi, ca produşii controlaţi să aibă asemănări semnificative. Crescătorii de Dogi Germani din Italia sunt în mare parte amatori astfel încât numărul de pui din fiecare an fiind minim. Controlând Cartea de Origine se observă că montele efectuate de fiecare reproducător mascul sunt de circa una-două pe an, în mod frecvent. Pentru rezolvarea probelemei numerice a descnedenţilor încă se caută soluţii constructive. Toate aceste limitări au ca efect o mică aplicabilitate a Progeny-testului. Este însă adevărat, că se tinde a căuta reproducători şi descendenţi ai lor care să demonstreze că pot transmite caracterele dorite.

Nu trebuie uitat apoi că selecţia este o practică cu adevărat dificilă şi că, uneori, nu sunt nici măcar limpezi obiectivele care trebuiesc atinse, sau acestea nu sunt comune pentru toţi crescătorii. De bună seamă se spune că în căutarea perfecţiunii estetice se pune accent pe interpretarea personală; standardul, într-adevăr, este relativ precis şi oricum pentru fiecare caracterisitcă acceptă o serie progresivă de particularităţi, lucru care nu este întotdeauna just lăsând loc la interpretări.

Pentru exemplificare, standardul foloseşte expresia “buze abundente” dar nu poate specifica “cât” de abundente; de aceea rămâne spaţiu pentru interpretare personală şi pentru toate idealurile fiecărui crescător care, inevitabil, pentru mii de motive, va da importanţă unei calităţi certe sau unui defect în favoarea altei calităţi sau altui defect. Se caută, aşadar, acele caracteristici fercvente care pot fi măsurabile, pentru genitori şi pentru progeni. Nu se poate pune baza pe parametrii productivi indiscutabili cum avem, de xemeplu, selecţia vacii de lapte sau a găinii de ouă, unde se evaluează cantitativ şi calitativ producţia maternă şi performanţele urmaşului.

4.  ÎMPERECHERILE

4.1.CONSANGVINIZAREA SAU INBREEDING

Constă într-o metodă de selcţie bazată pe împerecherile subiecţilor consangvini. Este practicată pentru “fixarea” genelor determinante dorite, adică acelea care determină manifestarea caracteristicilor ceruta de standard. Se tinde către obţinerea subiecţilor homozigoţi respectând una sau mai multe gene specifice, care le sunt transmise prin progenie determinând  caracteristicile dorite.

Constă într-o metodă de selcţie bazată pe împerecherile subiecţilor consangvini. Este practicată pentru “fixarea” genelor determinante dorite, adică acelea care determină manifestarea caracteristicilor ceruta de standard. Se tinde către obţinerea subiecţilor homozigoţi respectând una sau mai multe gene specifice, care le sunt transmise prin progenie determinând  caracteristicile dorite.

Raţiunile pentru care crescătorii folosesc această metodă sunt variate şi au drept scop comun neutilizarea liniilor de sânge de la alţi crescători în speranţa obţinerii de subiecţi cât mai apropiaţi de idealul lor şi frecvent se identifică cu un reprezentant al rasei pe care crescătoria lor l-a posedat.

Inbreeding-ul, poate crea gene nedorite utilizat neadecvat şi mai ales determina purtarea unor gene nedorite care să exprime caractere nedorite, chiar defecte foarte grave. Avem în acest caz gene recesive ce produc defecte acelor exeplare homozigote. Raportat acestui caz, apoi, pot apare defectele poligenice rezultantele cumulărilor de gene pentru că defectele se exprimă astfel în expresie maximă. Cu alte cuvinte, Inbreeding-ul, cauza care produce homozigotul poate fixa caractere dorite, dar, poate fixa şi defecte indesirabile. Această ultimă eventualitate este mult mai gravă cu cât poate interesa chiar viaţa exemplarului.

Primul ţel al fiecărui crescător e acela de a produce indivizi fizic şi psihic sănătoşi. Asupra acestu lucru nu trebuie discutat. Trebuie rezervată mai multă atenţie caracteristicilor estetice neglijate ca şi cele comportamentale pentru că un exces în inbreeding poate duce la comportamente anormale şi nedorite, mai mult la deviaţii funcţionale grave.

Pe de altă parte, omogenitatea fenotipului, şi apoi a genotipului, sunt astfel constant controlate, pentru a nu apare riscul de pierdere a rasei.

Aşadar, folosirea inbreeding-ului se dovedeşte frecvent indispensabilă sau cel puţin destul de utilă exclusiv când are la bază o programare gândită şi calculat riscul. Rezultatele pot fi spectaculoase dacă sunt folosite de crescători experţi şi conştiincioşi.

4.2. REPRODUCEREA

Perspectiva de a avea în casă o frumoasă căţeluşă “ţopăind”, surâde tuturor. E în natura umnaă dorinţa de perpetuare, nu doar ca lucru în sine ci şi din punct de vedere sentimental. E fatală, înainte sau după, dorinţa de a vedea sau numai de a controla firul ciclului naşterii. A devenit un lucru obişnuit ca orice proprietar de mascul, chiar dacă acesta nu a ajuns la vârsta maturităţii, să înceapă disperat să caute o pereche pentru acesta, pentru a-l putea împerechea. Nu întotdeauna este o acţiune uşoară, cu atât mai puţin dacă acesta nu este campion sau nu provine dintr-o bună linie de sânge.

Şi crescătorul, mai ales cel conştient de impact, îşi caută un mascul cât mai bine cotat şi cu un pedigree cât mai bun. Nu este adevărat ceea ce se vehiculează despre necesitatea împerecherii unui mascul aşa cum nu este adevărat că poate avea un impact pozitiv asupra psihicului său, respectiv de calmare. Uneori, după prima montă se întâmplă exact contrariul: după prima împerechere poate să vadă în toţi câinii întâlniţi, masculi sau femele, un posibil partener, ceea ce va duce la accentuarea agresivităţii, o reală problemă pentru stăpân.

Putem să posedăm o frumoasă dogiţă şi să dorim să avem pui de la ea. Vârsta cea mai potrivită pentru prima naştere coincide cu completa maturitate sexuală şi totala dezvoltare a corpului şi organelor. Împerecherea este posibilă încă de la prima perioadă de călduri, dar la o asemenea rasă cu o dezvoltare atât de lentă, aceasta nu este de sfătuit dacă ne gândit la exprimarea întregului potenţial genotipic şi fenotipic la descendenţi. Prima perioadă de călduri apare cam între 9 şi 13 luni, cu variaţii individualeîncă destul de ample. Perioadele de călduri se succed , de regulă, la 6 luni. Sunt exemplare care anticipează ciclul cu circa o lună.

Revenind, femela ajunge la vârsta de 2 ani, este într-o excelentă formă fiziologică şi se pregăteşte să intre în călduri. Cu mult înainte de a ne gândi la împerechere, trebuie să ne asigurăm că avem condiţiile măcar minime necesare pentru naşterea şi creşterea puilor până în momentul plecării lor apre noii stăpâni. Trebuie luaţi în calcul toţi factorii ce pot încetini sau opri deşfăşurarea lucrurilor. Aceste piedici neaşteptate vor complica viaţa noastră şi vor influenţa negativ sau poate chiar ireversibil pe micuţi şi mama lor. Trebuie, în primul rând, timp, şi nu este puţin. Trebuie spaţiu, bani şi trebuiesc adunate toate informaţiile posibile despre cele 2 minuni: naşterea şi creşterea puilor.

Când toate aceste lucruri sunt bine puse la punct, trebuie ales masculul la montă. Creşterea dogilor trebuie făcută cu responsabilitate şi nu de amorul artei. Nu trebuie uitat un amănunt, pragmatic ce este drept, precum aspectul material: se vinde mult mai repede şi bine un produs mediu decât unul cu defecte. În primul caz, toată lumea, persoanle doritoare de achiziţionare a puiuţilor sunt mai numeroase, în general, şi există posibilitatea de a tria stăpânul cel mai potrivit pentru micuţi; care să le arate drgaoste şi afecţiuneşi să poata face posbilă intrarea or în lume. Dacă femela provine de la un cunoscut crescător, fără dubii să vă încredinţaţi sfaturilor lui pentru montă. El vă poate indica, cel puţin, masculul de montă, linia de sânge cea mai potrivită pentru femelă. În acest caz, este foarte utilă vizitarea expoziţiilor canine şi a tuturor adunărilor pe rasă, pentru a putea întîlni pe cei mai buni reprezentanţi ai crescătorilor teritoriali sau străini. De fiecare dată aceste informaţii le vom obţine de la asociaţia teritorială sau club;  vor fi fericiţi să furnizeze lista manifestărilor şi numele crescătorilor. E subînţeles că înainte de toate se va stabili culoarea robei reproducătorului ce doreşte a fi folosit în funcţie de împerecherile permise. Alegerea va fi influenţată de multe alte criterii de selecţie şi alţi factori precum distanţa şi conduţiile impuse de proprietarul masculului de montă. În afară de asta este oportun să  se discute despre dreptul la montă. În această privinţă, la momentul actual, preţul unei monte  cu un subiect dintr-o bună linie de sânge care a obţinut deja ceva rezultate în expoziţii, poate varia destul de mult, corespunzând de la jumătate până la aproape preţul comercial al unui pui; pentru mulţi campioni care reprezintă o garanţie prin descendenţii săi că este un important genitor. Natural, preţul momtei se stabileşte destul de greu şi se bazează pe mai multe criterii primând totuşi calitatea. Stăpânul masculului poate prefera, în compensaţie, un pui rezultztatdin montă. În acest caz are drept la prima alegere, care îi revine oricum chiar dacă se naşte un singur pui. Este bine să se discute clar şi răsoicat toate amănuntele dreptului de montă pentru prevenirea unor discuţii şi certuri inutile.

4.3. VARIETĂŢI COLORISTICE

update: din 23 dec 2012 s-a recunsocut si culoarea MARMORAT fiind arbitrata la ARLECHIN.

Culorile robei, pentru Dogul German, au o importanţă deosebită în selecţia sa, lucru de care trebuie fosrte serios de ţinut seama. Acest lucru este deja vizibil privind standardul.Într-un anumit sens există “trei” rase de Dog German şi este adevărat că un regulament special condiţionează împerecherea a doua varietăţi de culoare  diferite. FCI-ul clasifică sub trei nume de rasă divizate la rândul lor în cinci varietăţi. În realitate standardul este unul singur şi astfel caracterele morfologice şi temperamentale nu sunt diferite. Culoarea robei este un argument care întotdeauna va obliga la discuţii pe cei care se ocupă de această rasă. O clasificare utilă divide acest argument în trei părţi. Prima parte este dedicată situaţiei actuale a robei între subiecţii selecţionaţi prezenţi la expoziţie şi de aceea controlabili. A doua este dedicată regulei care stabileşte împerecherile consangvine. A treia: a determinismului genetic al culorii la Dogul German.

 

Respectarea culorii robei: S-a încercat, observând cu atenţie subiecţii expoziţiilor canine, să se insiste asupra culorii, asupra tendinţelor coloristice, pentru evidenţierea şi preţuirea reuşitelor crescătorilor, a defectelor mai frecvente şi a modalităţilor de combatere ale acestora. Aceasta se constituie într-o discuţie generală, o simplă dare de seamă a situaţiei actuale respectând aceste caracteristici.

Dogii Germani Tigraţi:

Culoare de fond a robei, la majoritatea subiecţilor, corespunde dezideratelor standardului. Aceeaşi situaţie se observă şi la dungile specifice acestei varietăţi de culoare. Intensitatea şi densitatea acestora este diferită în funcţie de dezideratele crescătorului. Respectiv, se va observa utilizarea la montă a unor subiecţi ce nu au o tigratură prea evidentă sau/şi foarte rară, sau chiar exemplare aproape galbene, cu dungi distribuite mai mult sau mai puţin omogen sau, din contra, subiecţi cu o tigratură foarte deasă şi nedistanţată, cu dungi unite între ele, ajungând la o robă cu “colorit de ţestoasă”. Aceste cazuri reprezintă defecte, desigur penalizabile, fără a face abstarcţie de păr, a subiectului însuşi. În ultimii ani au fost expuşi şi premiaţi subiecţi de înalt nivel al tipicităţii şi morfologiei, lucru care se reflectă şi în coloristica robei.

 

Dogii Germani Galbeni:

Subiecţii galbeni prezentaţi la expoziţii au, aproape întotdeauna culoare bună, cu toate că este ştiut că n-au dispărut încă nuanţele decolorate (spălăcite). Masca neagră este cerută şi întotdeauna prezentă, lipsind în rare cazuri. Variază în schimb întinderea sa. Petele albe pe piept şi pe labe sunt destul de rare. Mai apar uneori subiecţi maronii, defect promp penalizat şi trebuie urmărit cu seriozitate intrucit apare constant în anumite linii de sânge. Unul dintre defectele transmise ereditar, des întâlnit, este o coloraţie deschisă, decolorată a fondului, în particular la nivelul marginii coapselor, părţii ventrale a gâtului şi a pieptului. Nu sunt probleme în privinţa pigmentaţiei mucoaselor şi a ochilor.

Dogii Germani Albaştri:

La această varietate, culoarea (gri metalic pur ffără reflexe galbene sau negre), corespunde aproape  în totalitate rigorilor standardului. Dubii există numai în legătură cu intensitatea culorii albastre. Câteodată, într-adevăr, se întâlneşte o nuanţă galbuie care se poate explica prin infuzia de sânge de la exemplare galbene.

Dogii Germani Negri:

Pentru subiecţii cu astfel de robă (negru – lac lucios), nu există probleme particulare. Câteodată apare nedorit o vagă tendinţă spre maro, care nu e legată de perioada de năpârlire, ci mai degrabă este suspectată infuzia de sânge galben. Nici o diferenţă nu se poate trasa între exemplarele negre provenite din galbeni sau cele negre provenite din albaştri. Se mai întâlnesc dogi negri sau arlechini cu ochi “tulburi” sau “rapace”. Acest defect este penalizat strict şi astăzi este foarte rar.

Dogii Germani Arlechini:

 

Este într-adevăr varietatea coloristică cel mai dificil de obţinut şi care destul de rar corespunde tuturor descrierilor standardului. Considerând subiecţii expuşi la expoziţie, se poate face o împârţire a cestora în trei grupe.

Prima grupă cuprinde subiecţii cu pete negre relativ mici şi bine delimitate, uniform distribuite, cu fondul alb punctat. Densitatea petelor negre nu este, evident, măsurabilă şi se recunoaşte o gamă variată de tipuri. În general aceşti subiecţi sunt bine pigmentaţi şi au ochii sufiecient de închişi la culoare.

Grupa a doua interesează subiecţii cu fond alb curat, dar cu pete negre întinse pe o mare parte a corpului, aproape întotdeauna cu contur bine delimitat şi regulat, apropiindu-se foarte bine de varietatea dogilor alb-negri. Şi la acest tip de pigmentaţie ochii se prezintă normal.

Cea de-a treia grupă, mai rară, aparţine subiecţilor cu mult alb, în general curat, cu puţine pete negre, puţin delimitate, des distribuite dar neuniforme. Aproape întotdeauna ochii sunt mai deschisi la culoare, uneori unul sau amândoi albaştri, cu pigment insuficient (pe buze, trufă, fanta ploapelor, în parte sau în total roză) dar existent, diferenta majora fata de albinos unde lipseste cu desavirsire pigmentul negru.

E posibil să găsim în fiecare din aceste grupe câte o pată de culoare gri sau mai rar, maron. În legătură cu ochii nu există un raport absolut între culoarea robei şi culoarea irisului. Astfel este posibil să întâlnim ochi deschişi la culoare sau de-a dreptul albaştri la subiecţi a căror robă este în mare parte neagră.

Dogul german marmorat – culoare recunoscuta din decembrie 2012 de catre FCI. Culoarea de baza este gri, cu pete negre sau gri sau chiar si albe. Se arbitreaza la arlechini si ideal este sa se monteze doar cu negri.

Dogii Germani Boston  Dane şi Albi-Negri:

 

Amândouă varietăţile sunt puţin reprezentate. La cei Boston Dane, cel puţin trei sferturi din suprafaţa robei este neagră şi distribuţia albului variază în întindere câteodată ajungând la forma clasică, unde se întinde pe bot, gât, membre, piept, burtă şi vârful cozii). Ochii deschişi la culoare şi ploapa a treia se arbitrează ca la dogul german negru.

Pentru varietatea alb-negru se cunoaşte o pătare cu negru foarte întinsă, cu margini bine definite şi nu trebuie, cum uneori  se întâmplă, confundată cu arlechinii. Standardul spune că subiecţii cu o astfel de robă se arbitrează împreună cu dogii negri. Aceast regulă nu este întotdeauna respectată.

4.4. MONTELE PERMISE

 

 

Se poate observa la unii crescători, că în alegerea reproducătorilor are o importanţă relativă culoarea robei. Mai ales în ceea ce priveşte dogii arlechinii, puţini crescători se îngrijesc de culorile genitorilor, fiind suficient să respecte nişte reguli. Din experienţă, studiind ascendenţa şi calitatea genitorilor, se poate “ghici” cu destul de multă acurateţe culoarea puiuţilor rezultaţi.

MONTELE PERMISE ÎNTRE VARIETĂŢILE DE CULOARE:

GALBEN x GALBEN            ARLECHIN x ARLECHIN

GALBEN x TIGRAT             NEGRU DIN ARLECHIN x NEGRU DIN ARLECHIN

TIGRAT x TIGRAT              ARLECHIN x NEGRU DIN ARLECHIN

ALBASTRU x ALBASTRU

ALBASTRU x NEGRU DIN ALBASTRU

NEGRU DIN ALBASTRU x NEGRU DIN ALBASTRU

NEGRU DIN NEGRU x NEGRU DIN NEGRU

NEGRU DIN ALBASTRU x ALBASTRU sau NEGRU DIN ALBASTRU

NEGRU DIN NEGRU x ARLCHIN sau NEGRU DIN ARLECHIN.

După cum se poate constata, negri care derivă din subiecţi negri pot fi montaţi fie cu negri, fie cu arlechini, fie cu albaştri din ambele derivaţii. De asemenea nu este stabilit câte generaţii sunt necesare pentru a defini la un “negru” provenienţa subiectului cu o astfel de robă. Până acum câţiva ani, pe de altă parte, Certificatul de Origine Italiană nu specifica culoarea genitorilor în pedigree. Pentru rezolvarea acestui inconvenient s-a obţinut, în anul 1984, posibilitatea specificării culorilor puilor declaraţi. În felul acesta se pot dirija montele după culoarea genitorilor pntru a împiedica naşterea unor pui cu robă pigmentată necorespunzător, mai exact nerescunoscută de standard. De aceea, din acea zi, sunt produşi cu pedigree din împerecheri compatibile, care totodată, natural, sunt născuţi cu robă (colorit) regulamentară. Regulamentul e absolut indispensabil, o mare victorie, un pas înainte către o selecţie atentă şi matură, evitând astfel obţinerea de pui din negri cu galbeni, tigraţi cu albaştri, arlechini cu cine ştie ce altă culoare. Dar nu se poate evita naşterea marmoraţilor. De ce?

Teoria cunoscută este prea banală şi prea enigmatică. Interpretarea va încerca aprofundarea bazelor ştiinţifice de transmitere genetică a culorii dogului german. De aceea este util de a confrunta datele teoretice cu nenumăratele observaţii bazate pe exemplificări reale. Trebuie studiat determinismul genetic al culorilor în funcţie de roba genitorilor.

 

 

GALBENI cu TIGRAŢI:

Împerechind 2 galbeni se vor naşte numai pui galbeni.

Împerechind un galben cu un tigrat se vor naşte şi pui galbeni şi pui tigraţi (foarte rar doar galbeni sau doar tigraţi).

Împerechind 2 tigraţi se vor naşte pui galbeni şi pui tigraţi, sau numeroşi tigraţi (foarte rar toţi galbeni).

G x G = G

G x T = G şi/sau T

T x T = G şi/sau T.

 

 

ALBAŞTRI cu NEGRI DIN ALBAŞTRI:

Împerechind 2 albaştri se vor naşte întotdeauna numai albaştri.

Împerechind 1 albastru cu un negru purtător de sânge albastru se pot naşte pui albaştri şi negri, sau numai negri sau numai albaştri.

Din doi negri proveniţi din sânge albastru se vor naşte numai negri sau negri şi albaştri, sau numai albaştri.

A x A = A

A x N (A) = N şi/sau A

N (A) x N (A) = N şi/sau A.

 

ARLECHINI, ALB-NEGRI, NEGRI DIN ARLECHINI:

Discuţia în acest caz se complică. Avem următoarele cazuri:

1. împerechind 2 arlechini se pot obţine: –    arlechini

–          negri

–          alb – negri

–          Boston –Dane

–          Albinoşi

–          Marmoraţi.

Aceste varietăţi coloristice pot fi prezente în roba unui singur căţel în proporţii diferite şi toate combinaţiile diferite, fără puterea de a le prevedea.

2. împerechind arlechin cu negru se vor naşte toate culorile enumerate mai sus (mai puţin albinoşii).

3.împerechind 2 negri vom avea doar pui negri şi foarte rar alb–negri şi/sau Boston Dane.

4. împerechind negru cu alb (arlechin cu foarte putine pete) se vor naşte pui arlechini şi marmoraţi.

Boston Dane-ul (Mantel Tiger) se comportă în linie maxim ca un negru; sunt semnalate insa si cuiburi născute din genitori Mantel Tiger, cu pui din toate culorile amintite mai sus.

4.5. TRANSMITEREA GENETICĂ A CULORILOR

 

 

Pentru a putea formula o teorie asupra eredităţii culorilor robei Dogului German, trebuie cunoscut, înainte de toate măcar marile linii, ceea ce se cuvine despre coloritul robei şi despre cum se face transmiterea genetică. Aceste date pot fi deduse din  studiile diferitilor geneticieni. Este necesar apoi, să se verifice ceea ce se întâmplă la împerecheri, regulamentare sau  nu, între diverse varietăţi. În fine se poate schiţa o teorie asupra eredităţii culorii dogului german.

Culoarea părului mamiferelor depinde de prezenţa sau absenţa pigmentului melanină din piele şi din păr. Melanina există în două forme. Sunt diverşi factori biochimici fundamentali pentru producerea melaninei. Fiecare din aceşti factori ajung  în gene influenţănd sinteza melaninei înăuntrul celulei şi dă, ca rezultat, culoarea părului robei. La câine, LOCUS-urile cunoscute până acum care  determină culoarea robei, sunt cel puţin 10 care prezintă mai multe alele. Între acestea, apoi, există variate tipuri de interacţiune şi de acţiuni combinate, determinând culoarea culoarea vizibilă. Amintim că, în terminologia în uz, se cheamă HOMOZIGOT (respectă o genă dată sau alelă) individul care provine din unirea a doi gameţi (spermatozoid – ovul) purtători ai aceluiaşi factor ereditar (de ex. A+A sau a+a); HOMOZIGOTUL provine din fecundarea a doi gameţi purtători de doi facotri ereditari diverşi (de ex.  A+a sau a+A).

Se cheamă caracter DOMINANT (simbolizat cu o literă majusculă) acel caracter care se manifestă fenotipic (adică în mod vizibil) când e prezent în patrimoniul genetic (genotip) al unui individ heterozigot; RECESIV (simbolizat cu o literă mică) este caracterul care se manifestă fenotipic numai când este prezent la homozigoţi. Luând în considerare genele responsabile de culoarea robei canine, cum reiese din studiile lui Little, verificând observaţiile personale asupra dogilor, s-au făcut referiri specifice la această rasă.

1.      Locus A: este o serie de alele care influenţează cantitatea şi localizarea pigmentului, care poate fi închis (negru, maro, albastru) sau deschis (galben) al fiecărui păr al robei complete.

2.      Locus B: expresia sa dominantă, unica care interesează pentru dogi, B determină cantitatea şi calitatea pigmentului închis al fiecărui fir de păr. Această expresie dă culoarea neagră, în timp ce alela recesivă dă culoarea maro.

3.      Locus C: sunt recunoscute patru alele. Pe noi ne interesează o singură alelă dominantă C care dă bogăţia intensităţii coloristice.

4.      Locus D: compus din două alele:

D – dominantă – produce culoarea   “intensă” sau “densă” pigmentată, adică dă culori solide (ex. negru, galben).

d –    recesivă – provoacă diluţia culorii (ex. albastru, galben spălăcit).

5.      Locus E: este un locus foarte interesant dar complicat şi destul de însemnat, dar nu sunt încă lămurite interacţiunile cu Locus-ul A. Este în orice caz vorba de gena care condiţionează întinderea pigmentului închis. Alte alele sunt descrise în ordinea dominaţiei:

6. Locus G: la dog avem o singură genă recesivă g care face culoarea           exemplarului adult egală cu cea prezentă la naştere. Alela dominantă G determină o scchimbare a culorii în timpul creşterii.

Locus M: când în formele genetice ale unui individ există Mm roba va avea colorit “merle” adică mască neregulată (în general mică şi de calitate slabă) al pigmentului însuşi. Se verifică aceasta la Dogul German Arlechin şi cel marmorat, la Collie (blue-merle), la Basset Hound şi la alte câteva rase. Când în formula genetică există mm (homozigot recesiv) roba apare unicoloră, sau măcar pătată (datorită altor gene) cu siguranţă nu merle. Potrivit cu ceea ce susţine Little, M produce creşterea întinderii zonei albe. În cazul MM (homozigote dominant) roba e aproape în întregime albă, ochii sunt albaştri iar mucoasele în parte sau în întregime depigmentate. Câteodată, în situaţia homozigoţilor MM, sunt asociate probleme patologice congenitale.

Locus P: este puţin cunoscut. Se presupune că animalele care îl prezintă în formă dominantă au culoarea normală oricare ar fi aceea. Acelea care îl prezintă în formă recesivă au culoare anormală, poate decolorată.

Locus S: are 4 alele descrise în ordinea dominaţiei.

Locus T: prezenţa alelei dominante T stabileşte când în aria părului

alb pot apare pigmentări adică determină pete mici de culoare. Când alela

recesivă t este prezentă în homozigoţi este determinată situaţia opusă adică             aria albă este lipsită de pătare (desen).

În acest context putem emite o ipoteză a formulei genetice care determină culoarea robei diverselor varietăţi a Dogului German, întemeiată pe baza studiilor lui Little confruntate şi verificate cu experienţa directă. Se poate nota că unele date sunt destul de simplu de a fi înţelese şi demonstrate, altele însă sunt complexe şi nu sunt pe deplin înţelese (lămurite).

DOGUL GERMAN MARMORAT:

Are fondul gri şi pete negre, gri, albe şi aşa cum am mai spus este acceptat de către standard din decembrie 2012. Este o culoare acceptata dar considera dezirabila. Poate lua naştere când cel puţin un genitor este arlechin. Această culoare, în rasă recunoscută ca varietate regulată, este singura denumită “merle”. Aceasta este produsă de transcrierea genelor Mm. Câinele “non merle” adică oricare alte culori are dimpotrivă mm. Gena M, cum s-a spus, provoacă prezenţa zonelor neregulate pigmentate închis spicate pe fond prea deschis.

DOGUL GERMAN ARLECHIN:

E datorat alelei M, sau mai bine, transcrisă Mm. Această transcriere produce uneori marmorat.

Dogul este unica rasă “merle” pentru care standardul cere fondul robei alb şi n-a recunoscut fondul gri pina in 2012.  Căror factori se datorează culoarea fondului nu este până acum în totalitate explicat. Deşi nu s-au utilizat reproducători marmoraţi se pot naşte arlechini cu fond gri. Este normal. În acelaşi timp din 2 marmoraţi se pot naşte arlechini şi pot reproduce acelaşi lucru ca şi când un genitor ar fi arlechin şi unul negru. Pentru că marmoratul şi arlechinul pot da aceeaşi produşi.

Nu pentru a emite ipoteza că ar poseda un patrimoniu genetic identic: nu cunoaştem, admiţând că există, factori ce provoacă prezenţa albului şi al griului în fond. O ipoteză plauzibilă ar fi aceea de a reţine o interacţiune între Locus-ul M şi Locus-ul S. În acest caz  ar putea ca prezenţa homozigotului sʰ sau sʷ, adică absenţa lui S, să determine fondului alb. Pe de altă parte pot exista interacţiuni între aceste locus-uri care determină întinderea şi cantitatea zonelor pigmentate. De exemplu petele mari pot fi expresia prezenţei genei S a Locus-ului S, în timp ce robele arlechinilor cu mult alb sunt datorate alelelor  sʰ sʷ . Nu vom uita să considerăm factorii extragenici responsabili pentru alb-negru. Se subliniază că această ipoteză este doar o idee lansată şi nesusţinută, deocamndată, de cercetări sau studii ale argumentului.

DOGUL GERMAN ALB:

În realitate, părul nu e în totalitate de aceeaşi culoare; sunt posibile pete negre sau gri, una, două sau trei, frecvent localizate pe cap şi pe crupă. Mucoasele sunt partial pigmentate ca şi irisul (albastru). Nu este aşadar albinos!

Această robă ete datorată prezenţei Locus-ului M în forme MM. Această transcriere poate fi combinată în patrimoniul gebetic al oricărui produs din doi genitori arlechini. Aceasta se poate verifica pentru oricare rasă în carietate “merle”. Dubla prezenţă a lui M este legată de vreo patologie şi grave malformaţii care sunt studiate la Collie şi la Basset. Aşa cum rezultă, la Dogul German, expresia acestor malformaţii există şi se pot traduce prin apariţia cazurilor de surditate, sănătate mai plăpândă, predispunere la rahitism, probleme de creştere comune şi altor culori. De regulă, de aceea, puii albi se euthanasiază la naştere. Câteodată, totuşi, sunt reţinute în crescătorii şi femele albe din importante linii de sânge şi mai ales dacă sunt înzestrate cu câteva pete de în plus. Sunt considerate preţioase pentru că, împerecheate cu negru pot genera pui arlechini şi marmoraţi

Argumentul transmiterii ereditare a culorii robei dogului nu este cu adevărat epuizat în modesta prezentare. Este necesar să se înceapă noi căutări din partea altor pasionaţi de frumoasa noastră rasă. Din dragoste pentru Dogul German!

Cu dragoste si respect, totul pentru Dogul German! Brindusa